Lectia 20: Cinematograful

Imaginati-va ca sunteti intr-un cinematograf panoramic. De jur-imprejurul dumneavoastra se proiecteaza un film care este chiar viata dumneavoastra. Faceti stop-cadru. Situatia de astazi se prezinta astfel: partenerul dumneavoastra va inseala. Scenaristul filmului sunt credintele dumneavoastra iar producatorul, subconstientul. Nu puteti schimba replicile celorlalte personaje decat daca ii furnizati producatorului un nou scenariu.
Cinematograful asta chiar este o sala de examen. Situatia proiectata pe ecran este problema careia trebuie sa-i gasiti raspunsul astfel incat suferinta sa dispara. Porniti de la urmatoarea axioma: realitatea pe care o traim, oglindeste convingerile noastre, inclusiv pe cele inconstiente. Sentimentele sunt doar exprimarea in afect a interactiunii dintre ceea ce credem si ceea ce ne dorim. Pentru ca suferinta sa dispara, fie trebuie sa renuntam la dorinta, fie trebuie sa ne modificam convingerile astfel incat sa nu ne mai lezeze dorinta.
In cazul situatiei exemplificate, doriti sa fiti iubiti de catre partenerul dumneavoastra. Convingerea ca va inseala contravine dorului dumneavoastra de a fi “pereche”. Emotia pe care o creaza acest conflict se numeste gelozie si este una dintre cele mai cumplite trairi. Aveti doua solutii: fie renuntati la dorinta de a fi iubiti, fie va modificati convingerea ca celalalt nu va iubeste.
Dorintele nu dispar prin ignorare, prin ingroparea lor in uitare. Se numeste “reprimare” si este o cale spre suferinta pe termen lung. Si nici sa se implineasca de la sine, doar pentru ca exista. Doar hranirea prin consumarea obiectului sau a situatiei ravnite satura acest dragon infometat al psihicului nostru. Atentie, convingerile se materializeaza, nu dorintele! Si ele pot fi modificate prin gandire. Singura metoda pe care o avem de fapt la dispozitie este gandirea. Pentru infrangerea emotiilor negative, ea este singurul ajutor care asculta de vointa noastra si nu de dorinta. E la fel de buna si pentru ruinarea emotiilor pozitive, daca pentru asta o vom folosi.
Daca nu alegeti o cale, conflictul se va rezolva oricum dar pe campul de bataie, prin experimentarea suferintei, nu pe cale diplomatica. Si costurile vor fi in consecinta. Dupa ce veti inghiti toata cupa amara a dezamagirii, a durerii de a fi parasiti, dupa ce veti lasa in urma bucati intregi din sufletul vostru, veti renunta intr-o zi la dorinta. Va veni un moment in care va veti simti atat de obositi, cu atat de multe resentimente adunate impotriva celui care v-a ranit incat veti spune: Duca-se! Veti renunta la dorinta. Veti capitula. Si pelicula ce ruleaza pe ecranul panoramic al cosmosului vietii voastre, va schimba personajele si intrigile dar nu si finalul. Aceasta este legea karmei.
Modificarea credintei negative intr-una pozitiva, este legea lui Cristos si ne scuteste de suferinta, de lupta cu exteriorul. Dar necesita o metamorfoza interioara.
Eu nu va cer sa credeti in ceva ilogic si aberant. Tocmai aici este revelatia pe care incerc sa o impartasesc cu dumneavoastra, ca si noi, oamenii pragmatici, putem ajunge pe calea noastra proprie la Dumnezeu. Nu doar cei saraci cu duhul. Folositi-va propriile cunostiinte, folositi-va logica pentru a identifica sursa suferintei si pentru a-i gasi tratamentul. Pentru asta insa trebuie sa mergeti cu dialogul dumneavoastra interior pana la capat. Puneti-va intrebari ca in fata unei probleme de matematica si mai ales, raspundeti cu sinceritate. Universul nu poate fi mintit.
Luati-o incetul cu incetul. Tineti minte ca suferinta este busola dumneavoastra interna. N-o sa va lase sa va rataciti. Aveti incredere in ea. Singurele “medicamente” sunt gandurile dumneavoastra. Daca raspunsul mental la problema ridicata de subconstient este corect, suferinta dispare. Sau macar se atenueaza cand sunteti pe drumul cel bun. Daca raspunsul nu este corect, ea se amplifica. Jucati din nou, ca in copilarie, jocul “cald-rece”. Atentie! Nu puteti modifica prezentul si nici evolutia celorlalte personaje prin actiuni asupra lor. Este lectia dumneavoastra. Nu incercati deci sa va ganditi la ce ati putea spune sau face ca sa influentati personajul “x” sau “y”, astfel incat sa renunte la comportamentul care va deranjeaza. Intrebati-va de ce va deranjeaza? de ce credeti ca o face? ce vrea sa va arate? sunteti fara de pacat in acest conflict? de ce ati facut-o? si acceptati numai raspunsurile care sunt sincere, logice si care va scad suferinta. Trebuie rezolvat conflictul care a generat emotia pentru ca subconstientul dumneavoastra sa schimbe pelicula. O va face daca aflati raspunsul corect. Folositi-va de logica.
Cand convingerile proprii se vor fi schimbat veti actiona in conformitate cu ele, chiar fara sa realizati asta constient. Actiunile generate de noile credintele, vor crea consecinte care le vor intari si le vor maturiza.
Exemplu : de ce credeti ca va inseala partenerul?
Raspunsuri posibile:
a. nu v-a iubit niciodata.
Si atunci de ce a intrat intr-un cuplu cu dumneavoastra? Daca chiar credeti ca cel pe care il iubiti a stat din alte considerente decat cele sentimentale in acest cuplu, atunci cum de v-ati bagat in asa ceva? Daca ati stiut si ati acceptat aceasta situatie, de ce va plangeti acum, de ce aveti acum pretentii? Pentru ca l-ati iubit dumneavoastra pe el? V-ati asumat-o.... Nu puteti invoca necunoasterea legilor. Va casatoriti cu un animal de prada si aveti pretentia sa devina domestic de la sine? Inseamna ca nu v-ati iubit intr-adevar partenerul, ci o proiectie a ceea ce v-ati fi dorit dumneavoastra sa fie el. In acest caz, pe cine jeliti acum? Pe omul care ati sperat dumneavoastra sa fie, nu pe cel care este. Nu el va tradeaza, dumneavoastra ati pus camasa de noapte din finet si ochelari de vedere lupului si i-ati spus “bunicuta cu ochii mari”. Suferinta de acum nu este decat orgoliu ranit si este consecinta nesinceritatii dumneavoastra. Daca acum macar constientizati ca nu l-ati iubit pe cel care este ci pe cel care ati fi vrut sa fie, nu-i asa ca suferinta scade? Pentru ca orgoliul se micsoreaza sub lupa ratiunii.
Sau poate ca ati hotarat sa intemeiati acest cuplu din disperarea de a nu ramane singuri, din dorinta de a avea un copil, din grija de ce spune lumea? In aceste cazuri, ceea ce v-a oferit el a fost iubire dar nu si ceea ce i-ati daruit dumneavoastra. Nu el nu v-a iubit ci dumneavoastra ati confundat iubirea cu altceva. Partenerul pe care-l vedeti in oglinda, sunteti chiar dumneavoastra cel nemarturisit.

b. v-a iubit dar nu va mai iubeste.
Daca ati fost intr-un cuplu intemeiat pe iubire reciproca si la un moment dat celalalt nu va mai iubeste, ceva pe parcurs ati gresit. Nu, nu cred ca iubirea dureaza trei ani. Si nici cinci, si nici sapte. Doar daca noi o omoram. Doar daca noi o distrugem.
Iubirea nu este efemera. Mama ne iubeste toata viata ei. Si tata la fel. Si copilul. Nu cu aceeasi dragoste, exista suisuri si coborasuri, dar iubirea nu dispare. Odata ce subconstientul nostru si-a ales un partener si el ne-a ales pe noi, inseamna ca suntem ca “cheia in broasca” si ca avem potentialul de a ne invata unul pe celalalt tot ceea ce este de invatat. Ganditi-va ca iubitul sau iubita sunt singurele persoane din lumea asta pe care alegem sa le iubim. Restul ne sunt date, toate rudele noastre, inclusiv copilul. Ii iubim pur si simplu. Partenerii ne sunt straini, nu au nici o legatura de sange cu noi si totusi ii consideram la un moment dat mai importanti decat pe parintii nostrii. Si chiar sunt. Pentru ca ei chiar pot sa ne fie tovarasi in drumul nostru spiritual catre redobandirea puterii uitate. Parintii au fost invatatorii nostrii in gimnaziul vietii, partenerii sunt profesorii nostrii in universitatea vietii. Ei continua educatia inceputa de parinti si chiar o corecteaza pe alocuri. Ei transforma aritmetica in algebra si citirea in filozofie de viata.
Iubirea nu dispare de la sine. Da, este adevarat, partenerul va poate insela. Dar cand motivul inselatului este ca nu va mai iubeste, atunci ceva, undeva ati gresit dumneavoastra. Intrebati-l unde este eroarea, spuneti “iarta-ma” si indreptati-o.
Vi se pare ciudat ca tocmai cel care sufera, cel care este ranit trebuie sa ierte? Stiu, dar este logic daca tinem cont de faptul ca durerea este un semn de avertizare ca ceva la masina noastra nu merge bine. Din aceasta cauza exista atatea divorturi, pentru ca e greu sa fii bun cand suferi. Cei care sufera devin rai. Se cred indreptatiti sa atace. Daca eu sufar, atunci sa suferi si tu. Asta este legea karmei. Doar iubirea adevarata este iertatoare. Aceasta este legea lui Cristos.
Si auziti-l, pentru Dumnezeu! Avem aceasta proasta mentalitate de a considera ca motivele pe care le invoca celalalt pentru comportamentul sau fata de noi sunt doar pretexte, minciuni si pretentii aberante. Dar el asa simte, el de asta s-a temut, el asta si-a dorit, lui asta nu i-a placut, el de asta avea nevoie. Exact lucrul pe care ni-l spune, nu altul. Daca vi se pare incredibil este pentru ca nu puteti sa va puneti in mintea lui, sa-i traiti complexele si fricile, pentru ca nu sunteti capabili de empatie, pentru ca de fapt nu-l iubiti. Si pentru ca e greu sa acceptam cum se vede Eul nostru din scaunul celuilalt. Parca nu mai suntem asa de buni, frumosi, destepti si fara pata priviti de dincolo.
Si atunci punem stupida intrebare care ne face rusine noua, oamenilor inteligenti “Dar el cum este? El ce a facut pentru mine? El nu mi-a facut la fel?”. Nu mai suntem la gradinita. Va veni o zi in care el va va intreba “cu ce ti-am gresit de mi-ai facut asta?”. Deocamdata sunteti in situatia asta dumneavoastra. Ati pus o intrebare si ati aflat raspunsul. De ce-l aruncati? De ce il refuzati? Este adevarul partenerului dumneavoastra. Singurul care conteaza de altfel pentru ca este singurul in care crede si care l-a facut sa faca ceea ce a facut. Sa stiti, nu-l convingeti ca de fapt s-a inselat, ca de fapt a vazut el aiurea, ca de fapt... el nu are dreptate si dumneavoastra aveti. Trebuie sa-i demonstrati asta. Nu prin discutii interminabile care degenereaza in certuri fara de sfarsit, ci din ceea ce veti face in continuare. Pentru moment spuneti doar “iarta-ma”. Depuneti toate eforturile posibile pentru a-l convinge pe partenerul dumneavoastra ca ati constientizat problema si ca meritati o a doua sansa. Intre timp, asumati-va purgatoriul. Voi l-ati chemat.

c. va iubeste si totusi va inseala
Atunci este o greseala a lui personala: ii e frica de moarte, nu este sigur pe sine, are nevoie de confirmari. Daca il iubiti ii dati voie sa isi rezolve problema. Se va intoarce cand va fi din nou intreg. Punand limite si constrangeri nu-i faceti un bine, nu il tratati, doar il suprimati si va atrageti resentimentele sale. Doar asa va ajunge intr-adevar sa nu va mai iubeasca. Nu spuneti “de ce sa platesc eu confuzia din sufletul lui?”. Pentru ca exista sigur o confuzie si in sufletul dumneavoastra caci altfel nu v-ati fi aflat in situatia asta, ar fi fost altcineva langa el in momentul degringoladei sale. Nu este nimic nedrept in universul asta.