Lectia 35: Gelozia si invidia

Nu sunt sinonime, sunt antonime. Invidia este egocentrism, gelozia este dorul de “noi doi”, de reconstituire a intregului. Cand invidia apare intr-un cuplu, acolo nu mai exista “noi”, cei doi protagonisti s-au individuat cum spune Jung, au reintrat in propriile limite corporale si fizice, au devenit rivali, s-au asezat pe pozitii de forta, de o parte si alta a mesei si au inceput confruntarea: tu nu-mi dai desi tu ai, eu fac si tu nu, tie ti-e bine si mie nu... Sexualitatea, aceasta atractie a contrariilor, a lui yang fata de ying, a lui plus fata de minus, dispare, pentru ca cei doi complementari se considera antagonici, se considera in razboi si se resping.
Anima si Animus, mentinandu-si pretentia absurda a perfectiunii absolute prin deposedarea celuilalt de ceea ce are el diferit, prin dezechilibrarea balantei catre talerul “mie”, pierd dorul de contopire pentru ca diminueaza diferenta de potential dintre sarcina pozitiva si cea negativa, dintre anod si catod, dintre electron si proton. Atomul se desface, electronul nu mai graviteaza aproape de nucleu, hidrogenul, elementul primordial al universului, dispare. Distanta si timpul asezate intre cele doua fete ale constiintei care isi intorc una alteia spatele, le condamna la ratacire vesnica, departe unul de celalalt. Adica la haos.
Gelozia este incercarea de a conserva sfera formata de alipirea complementara a femininului de masculin. Orice interventie a unui alt feminin sau a unui alt masculin destabilizeaza atractia ce leaga cele doua parti ale cuplului. Din aceasta cauza este atat de puternic si de dureros acest sentiment al geloziei, pentru ca prin el constiinta universala se opune desfacerii intregului.
Sarpele este invidia, nu gelozia. Este ego-ul. Este acel “mie”. Persoanele care percep relatia cu cel iubit ca pe o risipa de energie si ca pe un disconfort, care interpreteaza nevoile indreptatite ale celuilalt ca pe un atentat la comoditatea proprie, numindu-le “pretentii”, sunt oameni care nu pot darui deoarece se simt deja in inferioritate considerand ca partenerul este cel in masura sa ofere din moment ce viata a fost atat de generoasa cu el. Misoginii (miso=a ura, gineka=femeie), traiesc in adancul sufletului lor regretul de a nu fi fost nascuti femei. Misandrele (andros=barbat) sunt victimele complexului de castrare.
Uram ce ne dorim si nu putem avea. Uram ce vrem si nu putem poseda. Uram ce ravnim si ne este interzis. Invidiem ce admiram si nu vom deveni niciodata. Iubirea doreste, admira, vrea, fara teama ca nu merita, ca nu este la inaltimea fiintei ravnite, ca nu i se raspunde in acelasi fel. Ura doreste, admira, vrea si este convinsa ca nu va primi niciodata. Complexul de inferioritate nu permite iubirea. Doar ura si invidia. Pentru ca cel care se vede pe sine “sarac” si “nemeritoriu”, nu se poate impiedica sa nu-l admire pe omul sigur pe el, dar nici sa-l respinga din acelasi motiv absurd al supraestimarii. “E prea bun pentru mine” este gandul care creaza durere si inadecvare, si o fiinta care sufera nu se poate gandi decat la ea insasi. Bolnavii sunt egoisti si plangaciosi, se lamenteaza si cer mereu atentie, uneori cu glas scancit, altadata prin santaj sentimental. La fel si cei care nu se cred demni de a fi iubiti.
Ce transforma dragostea in ura si admiratia in invidie este minimalizarea propriei persoane. Comportamentul va oglindi perfect inadecvarea psihologica iar cei din jurul acestor nefericite personalitati le vor trata conform parerii negative care le creaza. Cercul vicios se inchide, complexul se adanceste, fiinta framantata se izoleaza si se marginalizeaza intr-o lume fara prieteni, fara familie, fara lumina.
Indiferent de ce profesie aveti, indiferent de cati bani faceti, indiferent de cat de buni amanti, soti, frati, parinti sau prieteni ati fost, cand intalniti un om care va marturiseste iubirea, acceptati-o ca pe un dar pe care il meritati. Pentru ca chiar il meritati, altfel nu ati fi primit-o. Numai nu va temeti de ea... Numai nu declansati deliruri paranoide despre obscure interese ascunse in spatele declaratiilor de dragoste, doar pentru ca dumneavoastra considerati ca nu meritati o asemenea minune. Amintiti-va ca cel pe care il considerati “superior” voua, este tot dumneavoastra insiva in alta forma. Degetele mainii sunt diferite, dar credeti ca degetul cel mare, isi face probleme ca nu va este drag, doar pentru ca este mic si gras?
De ce sa judecati in locul partenerului dumneavoastra? Daca v-a ales, stie el de ce... Sau nu stie, dar o sa afle. La fel si voi. O sa intelegeti intr-o zi prin suferinta daca nu intelegeti la timp prin intelepciune, ca iubirea nu se merita, ea este sau nu este. Nu incercati sa castigati iubirea celorlalti prin a darui lucruri pe care nu va doriti sa le dati, prin a face sacrificii care va costa dureri mari, pentru ca iubirea oricum nu se poate castiga. Veti avea pretentia la recunostiinta si atunci cand nu o veti primi, il veti privi pe cel caruia ii spuneati “iubit” ca pe un hot la drumul mare. Nu uitati insa ca dumneavoastra ati ales sa-i dati, ca puteati sa spuneti “nu” dar nu ati facut-o din frica de abandon, din calcule contabilicesti sau din tot felul de interese mascate. Pentru ca daca ati fi facut-o din iubire, adica pentru ca asa ati simtit, ati fi inteles ca ati facut-o pentru dumneavoastra, pentru ca asa v-ati bucurat, privind fericirea celuilalt, si nu i-ati mai fi asteptat “multumesc”-ul.
Nu iubiti ca sa primiti, iubiti pentru ca iubiti! Si nici nu dati ca sa fiti iubiti, dati pentru ca alegeti sa dati! Nu faceti comert cu sentimentele, pentru ca au ciudata calitate de a se sustrage trocului, indiferent cat de avantajos ar parea mintii!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

comentarii