Lectia 40: Androginul

Nu suntem monogami pentru ca avem capacitatea de a alege. Dar nici poligami nu suntem, pentru ca mama si tatal unui copil sunt “mama si tata” toata viata lui. Animalele “uita” dupa o vreme cine le-a fost parinte, parasesc cuibul pentru a impiedica incestul dar daca acest lucru nu se infaptuieste, mama devine o “femela” ca oricare alta iar tatal un “mascul” ca oricare altul. Pentru noi, oamenii, mama este mama pana inchidem ochii, aceasta “functie”, acest “rol” poate fi jucat de o singura fiinta pentru fiecare dintre noi. Atunci cine este femeia de langa tata? Nu avem nici macar un nume pentru aceasta doamna. Si nici pentru domnul care doarme langa mama. Folosim un adjectiv cu conotatii negative pentru a defini aceste personaje: vitreg. Ca si cand nu ar fi de dorit sa existe. Ca si cand acest post este ingrat din start, este o greseala.


Mitul androginului oglindeste aceasta opozitie reala pe care o intalneste in copilul deja nascut, intrusul cuplului parintesc. Nu spun ca cei care se recasatoresc comit un act reprobabil, dar aceasta situatie trebuie sa ramana exceptionala nu o regula. Este nefireasca. Nu este de condamnat cel care alege sa formeaze o alta pereche, dar viata nu-i va fi mai usoara, din contra.

Stiu ca nu va e usor sa cititi aceste randuri daca sunteti la a doua, a treia, a patra casatorie, dar va rog, nu aruncati cu pietre de dupa zidurile de aparare pe care vi le-ati ridicat pentru a va permite sa ramaneti copii neputinciosi, victime ale unui univers aspru si incorect, ale unui tata despotic sau ale unei mame-cuc, ale fostului sot sau ale fostei sotii. Sunteti Creatorul. Voi va regizati filmul, voi va scrieti scenariul si va alegeti actorii. Nu constient, desigur, dar tocmai asta este rolul cinematografului, sa va constientizati inconstientul. Nu puteti invoca necunoasterea legii, macar pentru ca ati citit aceasta carte. Si pentru ca acolo, in uitare, ati ingropat toate fricile, toate rusinile, toate pacatele, ceea ce traiti pe acest drum este “Apocalipsa”. Treziti-va din suferinta! Inviati din durere! Si odata cu voi, il veti trezi pe Dumnezeu.

Va rog, nu aruncati cu perna in ceasul desteptator!







SFARSIT

Lectia 39: Degrevarea de efort

A venit si momentul in care spuneti: duca-se! Ati fost tristi. Sau plini de furie. Sau de resentimente. Apoi se aseaza linistea. “Faca-se voia ta!” este degrevarea de efort, este resemnarea, este pacea. Este cedarea controlului. O oboseala psihica ce va apropie de somnul suferintei. Nu este nimic dramatic aici, in momentul acesta de care v-ati temut atat. Este doar eliberare.


Asta daca ati facut tot ce s-a putut pentru a va salva iubirea. Doar daca nu mai exista nici o cale pe care sa nu fi mers, nici o potentiala solutie pe care sa nu o fi incercat, nici o treapta pe care sa nu fi coborat, nici o mana pe care sa nu o fi intins.

Daca tot ce era de facut ati facut, in oboseala care v-a cuprins la sfarsitul anevoiosului drum al descoperirii de sine prin intermediul partenerului dumneavoastra, va veti afla pe voi insiva diferiti... cumva altfel... Mai intelepti, mai toleranti, mai luminati. Acum puteti intr-adevar ierta, o iertare care nu urmareste un interes, o iertare care nu va aduce nimic, doar ca va lasa sa va desfaceti de vechi, doar ca va lasa sa renuntati la vechea haina pentru a va invesmanta in una noua. Este iertarea de sine. Va iertati, va absolviti de misiune, renuntati la Golgota pentru ca ati ajuns la inviere. Vechile conditionari isi dau sufletul si un fluture nou-nout sparge crisalida si zboara afara. Zbuciumul inceteaza. Urmeaza plutirea. Multumiti-i fostului Invatator si bucurati-va de recompensa imponderabilitatii.

Intr-o abordare mai pragmatica, doar momentul in care va convingeti ca omul de langa voi nu va raneste doar pentru ca l-ati ranit, nu va intoarce spatele doar pentru ca i l-ati intors pe al vostru, nu va mai iubeste doar pentru ca nu i-ati aratat iubire, nu va iarta doar pentru ca nu l-ati iertat, doar in acel moment in care veti realiza cu sinceritate ca ati epuizat toate caile de a va demonstra voua insiva ca nu va temeti sa va dezvaluiti propriile sentimente, propriul chip ascuns, doar atunci aratati-va si resemnarea, atunci dati drumul sufleteste omului care vrea sa plece. O sa regrete sau nu, chiar nu mai este problema voastra. Si-a invatat sau nu si el lectia, chiar nu mai este problema voastra. Va plati sau nu, tot nu mai este problema voastra.

Este dificil de recunoscut aceasta etapa, pentru ca de multe ori pe parcursul drumului spre cruce ati crezut ca ati ajuns la limita si ati vrut sa abandonati. Acum nu este insa un abandon, este o smerenie. Este infrangerea orgoliului de a nu putea accepta ca universul nu va da ceea ce va doriti. O face doar pentru ca el este Mos Craciun real, da cadouri doar copiilor care au luat note mari.

Este o maturizare, este o capitulare, o renuntare la lupta, la scop. Veti identifica finalul epopeei prin sentimentul de liniste pe care vi-l da, prin mirosul proaspat ca al padurii dupa furtuna, prin lipsa suferintei.

Atata timp cat gandul la omul pe care l-ati iubit candva este inca dureros, inseamna ca nu ati facut tot ce se putea face. Inseamna ca subconstientul dumneavoastra stie ca inca mai aveti de invatat. Nu aveti cum sa pacaliti universul. Durerea este busola dumneavoastra. Cat inca va uitati la celalalt cu repros, la dumneavoastra priviti astfel. Cat nu va puteti desprinde atunci sunteti inca prinsi in karma, sunteti inca dependenti de profesorul dumneavoastra, nu ati trecut inca clasa. Pentru ca inca va identificati cu Ego-ul dumneavoastra, singura solutie este sa spuneti “Faca-se voia Ta Doamne, nu a mea”. Repetati la nesfarsit aceasta mantra datatoare de liniste care va degreveaza de efort. Prin ea predati controlul Divinitatii binevoitoare din dumneavoastra insiva care le stie pe toate si care nu va rataceste pasii printre orgolii, complexe si frici, asa cum o face constienta cea muritoare. Aveti incredere, caci doar ea stie ce este mai bine sa se intample.

Desigur ca puteti face uz de liberul arbitru si sa va luati lumea-n cap, sa va aruncati cu disperare in alta relatie, intr-un alt pat, in alte brate si viata sa v-o ia incet-incet pe alt fagas. Daca insa chiar si asa inca nu l-ati iertat pe omul din trecutul dumneavoastra, inseamna ca inca nu l-ati uitat. Lectia este inca acolo si se va intoarce.

Lectia 38: Orgoliul

Este cea mai grava lectie. Este cea mai dureroasa lectie. Este ultimul bastion al suferintei. Este iadul sau anticamera raiului. Este cea din urma masca a Sinelui. Este epiderma Ego-ului. Ca sa o dam jos, desfiguram Ego-ul, cel cu care ne identificam. Este fardul complexului de inferioritate.


Cu cat ne acoperim vulnerabilitatile cu o platosa mai groasa de orgoliu, cu atat mai tare vom trai umilinta. Ingroparea propriilor slabiciuni intr-o coaja groasa de “nu am nevoie de nimeni si de nimic”, metamorfozarea lui “te iubesc” in “te urasc” si a lui “nu ma parasi” in “vreau sa pleci” vor genera conditii propice experimentarii umilintei. Pentru ca doar umilinta compenseaza orgoliul, pentru ca numai rusinea antidoteaza mandria. Adam a vrut sa fie Dumnezeu iar marul il invata acum prin moarte calea spre nemurire. Prin infrangerea complexului de inferioritate si a deghizarii sale, orgoliul, devenim siguri de noi.

Smerenia nu inseamna umilinta, inseamna recunostiinta. Inseamna acceptarea limitelor noastre fara a ne rusina de ele, fara a ne privi ca neadecvati doar pentru ca ele exista, inseamna constientizare. “Faca-se voia Ta Doamne, nu a mea” este smulgerea controlului din mainile orgolioase ale Ego-ului care pretinde fara sa merite si predarea sa unui univers care imparte fiecaruia dupa pregatire. Nu punem bisturiul in mana unui om care nu stie anatomie, doar pentru ca isi doreste sa i se spuna “chirurg”. Il scolarizam intai. Daca vrem sa fim “cineva” trebuie sa pornim de la a fi “nimic”.

Pretentia de a fi respectat fara a cunoaste umilinta, este absurda. Ca sa meritam respectul, trebuie sa o pornim de jos si sa gasim calea de a ne ridica. Cei care primesc bani nemeritati, ii risipesc. Cei care se nasc frumosi dar nu-si infrumuseteaza sufletul cand imbatranesc traiesc un calvar. Nici macar inteligenta, definita ca viteza cu care se stabilesc sinapsele, nu este meritul celor care o detin ci este un dat genetic. Lipsa de inteligenta nu este reprobabila atat timp cat este constienta de ea insasi. Doar “fudulia”, incercarea de a poza in ceea ce nu este transforma un IQ modest in “prostie”.

De foarte multe ori, calea celor care vin in aceasta lume cu “haruri”, a acelora care par favorizati de soarta sau nascuti sub zodii norocoase, este cea mai dificila, pentru ca sunt obisnuiti sa fie tratati ca fiind “speciali” si vor trebui sa demonstreze ca merita aceste daruri. O femeie frumoasa va pierde odata cu batranetea mult mai mult decat una care nu a beneficiat niciodata de pe urmele aspectului sau fizic, poate chiar pe partenerul care a ales-o pe baza acestei efemere calitati genetice. Pastrarea iubirii unui “estetician al fizicului” va presupune eforturi de o anvergura mult mai mare decat cele ale unei femei care nu a fost aleasa pe baza acestui criteriu. Un om inteligent se va plictisi langa colegi “normali” si va fi atras ca un magnet de labilii psihic care ii vor parea indescifrabili adica provocatori. Hitler a iubit o evreica iar Freud o schizofrena.

Personalitatile vanitoase sunt foarte sensibile la complimente si vor intretine in jurul lor fariseii, inlaturandu-i pe prietenii adevarati care ii trag de maneca atunci cand gresesc. Intr-o zi se vor trezi singuri, umiliti si tradati, pentru ca lipsa de loialitate a fost metoda prin care au astupat glasurile celor devotati. Alegand sa inlature criticile, au ales sa se minta pe sine. Lor insusi nu si-au fost loiali cand au ales sa se inconjoare de oglinzile mincinoase ale celor care nu-i iubesc.

Orgoliul este Ego-ul pentru ca este “Masca”. Aratati cine sunteti, exprimati-va vulnerabilitatile, spuneti-le pe nume fricilor! Veti vedea ca isi pierd din putere. Nu va temeti de oameni, alegeti sinceritatea, chiar daca or sa profite de ea initial! Pe termen lung este castigatoare. Va demasca ipocrizia celorlati. Cand sunteti sinceri cu ceilalti, sunteti sinceri si cu voi insiva, ceea ce inseamna constientizare. Este psihoterapie curata.

Cand va veti simti umiliti, intrebati-va ce orgoliu sufera. Pentru ca Sinele nu poate fi umilit, doar orgoliul isi poate percepe propria antiteza. Si daca va veti denumi orgoliul, veti demasca si frica pe care o acopera.

Lectia 37: Contract de iubire

Are dreptate sora mea, iubirea fara parteneriat se sfarseste. Parteneriatul este un contract dublu consimtit: tu imi dai aceste lucruri, de care eu am nevoie, eu iti indeplinesc cerintele tale. Numai ca aceste contracte se renegociaza din cand in cand. In momentele de criza, unul din cei doi nu mai este multumit de felul in care decurge parteneriatul, fie pentru ca “asociatul” nu-si mai achita partea lui de “obligatii”, fie pentru ca cerintele sale s-au modificat. Oricum ar fi, cel care doreste iesirea din cuplu, este nemultumit. Indreptatit sau nu, este mai putin important. Daca “pretentiile” sale vi se par ca va depasesc, atunci spuneti-i NU. Dar ganditi-va bine. E normal sa nu cedati foarte usor pentru simplul fapt ca ieri v-ati primit partea dumneavoastra de beneficiu fara aceste “ore suplimentare”. Evaluati noile conditii punand in celalalt taler al balantei posibilitatea reala a ruperii definitive a contractului. Aveti in vedere faptul ca daca ati apucat sa refuzati “cresterea de salariu” ceruta de partener si el a iesit pe usa, ca sa-l intoarceti veti plati si mai mult.


Necunoasterea de sine, subestimarea partii pe care o primiti si supraestimarea celei pe care o dati este gresala care va fi constientizata prin suferinta despartirii. Nu mizati pe slabiciunea partenerului, estimati cat va va costa pe dumneavoastra separarea si daca pretul ei este mai mic decat cel solicitat de noile conditii contractuale, atunci refuzati-le. Dar numai atunci. Cu cat sunteti mai aproape de cunoasterea propriei persoane cu atat veti sti mai exact ce puteti accepta si ce nu, care este limita pana la care puteti da, fara sa ajungeti sa platiti un pret mare inconstientei de a va fi deghizat in orgoliu propriile slabiciuni.

Oricum ele vor aparea mereu in peisaj, vor fi intotdeauna subiect de santaj emotional, oricat de tare ati incerca sa le ingropati in cenusa.

Dora nu putea sa doarma singura. Considerand ca chiar reusea sa inchida ochii, ceea ce era o performanta in sine, se trezea dupa 2-3 ore speriata, cautand cu ochi infrigurati ceasul. Orice ar fi aratat limbile diabolicului instrument, verdictul era negativ: era ori prea devreme, deci multe ore pana se facea dimineata, ori prea tarziu si David inca nu se intorsese de la bridge. Sau de pe unde Dumnezeului umbla el... Chiar, cum putea sti ea ca el era la bridge si nu in alta parte? Sa-l sune, sa afle! Asa s-ar mai linisti. Poate ar fi mai bine sa se abtina, gandea ea cotrobaind pe noptiera dupa telefon. Ultima oara cand il sunase la bridge, o repezise. Cica era o mana importanta si ea l-a disturbat. Dar cum era posibil ca el sa se distreze cand ei ii era atat de rau? Stia ca se teme sa stea singura si chiar nu-i pasa? Poate ca nu-i pasa in general de ea...Poate ca n-o iubeste deloc, de-aia el se simte bine desi stie ca ea sufera. A format din ce in ce mai furioasa mult-cunoscutul numar de telefon. David a raspuns putin iritat. Degeaba s-a pisicit ea in telefon, el era deranjat si basta. De ce? De ce tot el era deranjat? La urma urmei ea era cea care se chinuia in casa in timp ce domnul se distra cu prostiile alea de levate. Atat valoreaza ea pentru el: mai putin decat niste nenorocite de levate.

Dupa inca o ora de nesomn, dupa un pahar de wisky si un comprimat de distonocalm, dupa ce a intrat si a iesit de trei ori din bucatarie si de doua ori din dus, dupa ce a daramat draperia incercand sa vada cat mai departe pe strada masinile care se apropiau, dupa ce si-a ruinat toata manechiura prin rontairea degetului mare si apoi a celui mijlociu, a cedat nervos si l-a mai sunat odata. Stupoare: David nu a mai raspuns de nici un fel. Abia atunci a simtit ca-si pierde mintile. Desi nu a crezut ca se poate sa suporte si mai mult, iata ca a aflat. Se poate.

Dimineata, la ora sase cand a intrat pe usa, David a gasit-o pe Dora nedormita, disperata, cu cercane adanci sub ochi, la debutul unei spectaculoase crize de nervi:

- Gata! Ajunge! Vreau sa ne departim!

Si s-au despartit, pentru ca el nu a vrut sa renunte la bridge iar ea nu putea dormi singura. David a inceput sa joace bridge foarte des, bucuros ca nu mai dadea explicatii, ca nu mai trebuia sa “ceara voie”. Iar Dora s-a mutat la sora ei, care era intotdeauna acasa noaptea. Amandoi au respirat usurati o vreme. Apoi au inceput regretele.

Sora Dorei era doar sora, iar noptile la fel de singure. Nu. Mai singure. Mai grele. A inteles astfel ca nu de frica hotilor, cutremurelor sau intunericului suferea ea, ci de teama abandonului. Intoarcerea la David ar fi presupus o acceptare a conditiilor lui si ea chiar nu era dispusa la a se umili astfel. O sa-si dea el seama ca face o prostie si o sa se intoarca, isi spunea ea in fiecare dimineata.

Intr-o zi, sora Dorei s-a mutat in alt oras. Si pentru ca o nenorocire nu vine niciodata singura, cateva zile mai tarziu Dora a aflat ca David are o noua iubita. Probabil una careia nu-i era frica sa doarma singura. Sau poate ca doar nu-i pasa de el. Gelozia a muscat din sufletul ei deja bolnav. Nu se mai putea face nimic. Daca nu a acceptat o umilinta, cum ar putea sa accepte acum una si mai mare?Singuratatea sau umilinta, care situatie era mai usoara? Amandoua grele. Si amandoua insemnau acelasi lucru: infruntarea dependentei.

Dependenta este o regresie infantila, este o lipsa de asumare, un refuz al maturizarii. “Mi-e frica si eu nu pot face nimic in aceasta privinta, dar tu poti sa ma feresti de obiectul fricii mele. Este responsabilitatea ta, nu a mea. Stiu ca iti creez un disconfort, stiu ca asta presupune un sacrificiu din partea ta dar asta e, daca ma iubesti ma feresti de singuratate daca de ea ma tem, de intuneric daca el ma sperie, de abandon daca el ma ingrozeste, de saracie daca ea mi se pare mie insuportabila...”

Rasfatul nu ajuta pe nimeni sa se faca un om adevarat. Ne pastreaza doar infantili si neputinciosi. Invingerea fricilor noastre ne maturizeaza si ne face puternici. Caci ce nu ne omoara, ne intareste. Nu poate prelua nimeni travaliul propriei noastre iluminari. Nu poate nimeni sa sufere in locul nostru. Nu este corect si nu este drept asa ceva. Santajul emotional este instrumentul prin care dependentii isi pastreaza dependenta. Pentru ca le convine. Pentru ca le place. Pentru ca este felul lor de a domina. Desi par demni de compasiune, dependentii emotional sfarsesc prin a-si transforma “gazdele” in sclavi.

Cei care isi impart viata cu un santajist emotional de acest gen, isi vor epuiza intr-o zi resursele de rabdare si de energie, moment in care se vor scutura de “parazitul” care se va trezi in praful drumului abandonat si va fi fortat sa invete sa traiasca pe propriile picioare ca sa nu moara. Daca “gazda” va intarzia prea tare sa se elibereze, parazitul va “mirosi” din timp ca sursa de “hrana” s-a imputinat si va cauta o alta “gazda”, cu resurse mai multe. Desi generoasei gazde viata i se va parea nedreapta, suferinta abandonului il va ajuta sa constientizeze faptul ca el insusi era un dependent la randul sau, “un dependent de dependenta celuilalt”. Ca si in lumea fizica, organismele care se hranesc prin parazitare, cum sunt lipitorile de exemplu, inoculeaza in corpul gazdei o substanta euforizanta care poate deveni un veritabil drog pentru cel parazitat. In cazul oamenilor, acest “drog” este senzatia de putere pe care dependentul o creaza celui de care depinde. Cuplul de acest gen pare chiar simbiotic celorlalti, pana in momentul in care va interveni lupta pentru subzistenta. Aparitia unui copil de exemplu, poate destabiliza un astfel de cuplu deoarece noul membru al “familiei” va necesita si el resurse afective, iar cel care le va da va fi, in mod logic, cel care stie sa faca asta, adica cel care dadea si pana in momentul procrearii.

In acest context, dependentul va fi fortat sa se maturizeze. Dar el poate alege sa evite durerosul proces prin recurgerea la o sursa suplimentara de energie afectiva, de obicei la un amant sau la o amanta.

Nu este o solutie pentru gazda sa accepte aceasta “intromisiune” a unui strain in sistemul familial, deoarece lucrurile pot continua in aceasta stare la nesfarsit. Scuturati-va de dependenta proprie creata de iluzia de putere pe care v-o inoculeaza partenerul dependent, si pregatiti-va voi insiva pentru o perioada grea in care veti experimenta “sindromul de abstinenta la drog”. Cand veti reinvata sa traiti fara betia “puterii”, cand si partenerul dumneavoastra va invata ca nu tot ce “zboara se mananca”, ca nu orice persoana pe care se poate “mufa” este si o sursa potrivita de hrana, veti putea sa refaceti un cuplu adevarat.

Partenerul nu este parintele si nici copilul, nici proprietarul si nici sclavul nostru. Este terapeutul. Este cel care ne vindeca prin expunere la stimulul fobiei. Iar metoda de vindecare psihica naturala, cea pe care o utilizeaza universul karmic, se numeste terapie cognitiv-comportamentala.

Daca nu vreti sa traiti expunerea dureroasa la stimulii neplacuti, vindecati-va singuri fobiile prin iubire. Alegeti sa ii permiteti celuilalt sa traiasca dupa cum doreste. Respectati-l si nu-i cereti sacrificiul dar nici nu va sacrificati voi peste masura. Dati-i dumneavoastra intai iar daca nu va va raspunde in acelasi fel, cand o sa va saturati o sa iesiti pe usa linistiti, fara resentimente si fara regrete. Nu-i cereti sa va duca el crucea. Fiecare o are pe a lui. Si credeti-ma ca toate cantaresc la fel.

Lectia 36: A sti sau a nu sti

Directionarea energiilor noastre catre tranformarea celuilalt conform dorintelor noastre, ne prejudiciaza de autocunoastere. Doar cunoscandu-ne pe noi insine putem schimba ceva in scenariul filmului pe care il proiectam in exterior. Nu faceti greseala de a porni de la premisa ca puteti modifica realitatea actionand asupra personajelor din realitatea visului nostru. Subconstientul este cel care se exprima in jur, si el nu poate fi convins sa se adapteze vointei ci doar credintelor noastre. In fata unei confruntari, nu incercati sa-l manipulati pe conlocutorul dumneavoastra, incercati sa va controlati propria minte si el sa va schimba prin reflexie.


Vlad o banuia de ceva vreme pe Ioana ca il inseala. Banuiala il macina surd pe dinauntru, ca o piatra aspra ce i se rotea peste suflet. Era un barbat curajos, stia atata lucru despre el insusi, asa ca s-a hotarat sa afle adevarul. “Orice este mai bine decat indoiala” se gandea tulburat cand forma numarul agentiei de detectivi particulari. “Si poate ca nici nu este adevarat”, isi arata coltul speranta.

Dupa o saptamana, zacea distrus pe canapeaua din sufragerie cu fotografiile compromitatoare aruncate in evantai pe masa. Gelozia i se zvarcolea in suflet in timp ce mintea rumega febrila cele mai cumplte razbunari. O astepta pe Ioana sa soseasca din clipa in clipa, si singurul gand care ii mai ostoia durerea era anticiparea satisfactiei pe care o va avea atunci cand ii va arunca in fata dispretuitor, bucatelele de hartie colorata care ii injectasera otrava in vene. Si-o imagina incercand cu disperare sa se dezvinovateasca, aruncandu-i-se la picioare, implorandu-l sa-l ierte. Dar el va fi de neclintit. El o va da afara din casa si din viata lui.

Ioana insa, s-a asezat calma pe fotoliul din fata lui, aruncandu-si geanta pe jos, l-a privit drept in ochi si nu a scos un sunet. Apoi a spus doar atat:

- Vreau sa ne despartim.

Tot esafodajul gandirii lui, toate scenariile cu ea desfigurata de durere cersind iertare, s-au dus pe apa Sambetei.

Pentru cateva minute, Vlad nici nu a mai putut sa gandeasca. In mintea sa se facuse liniste si nici un alt sentiment in afara unei uriase uimiri nu-i mai bantuia sufletul. Cand in sfarsit a putut sa rosteasca, a ingaimat:

-Dar eu nu pot sa traiesc fara tine...



Deschiderea cutiei Pandorei a fost gestul unui inconstient. Relele s-au revarsat in lume pentru ca cineva nu a stiut ca nu se cunoaste pe sine.

Calvarul lui Vlad a pornit de la banuiala ca e inselat dar a materializat necunoasterea propriului suflet. Subestimandu-si sentimentele, le-a supraestimat pe ale Ioanei si a actionat in consecinta declansand exprimarea conflictului launtric. Emotiile ingropate in neconstientizare au iesit deasupra iar “te iubesc mai mult decat credeam” a aparut inversat in imaginea partenerului ca “ma iubeste mai putin decat credeam”. Expresii complementare, adica de sens opus, ele sunt doar extremele aceluiasi balansoar in care unul urca pentru ca celalalt sa coboare.

Cunoasterea de sine, l-ar fi ajutat pe Vlad sa realizeze ca intre a sti si a nu sti, el ar alege nestiinta. Nu ca ar fi o solutie pe termen lung pentru salvarea unei relatii dar taierea unui picior pentru a scapa de suferinta unui deget, chiar nu e o decizie inteleapta.

Logica ar fi putut sa-l fereasca de durerea cea mare, daca ar fi recurs la aceasta dovada de sens a universului. Introspectia propriilor sentimente prin imaginarea cat mai exacta a situatiei nedorite in care banuiala i-ar fi fost confirmata, ar fi adus fictivului nostru personaj, constientizarea profunzimii iubirii sale. Daca oricum nu era pregatit pentru a suporta despartirea de iubita sa, solutia salvatoare ar fi fost sa afle ce motive o dusesera pe dramaticul drum al desfacerii de cuplu si sa incerce sa le desfiinteze. Poate ca o neglijase, poate ca si el ii daduse motive de indoiala sau poate ca o speriase ridul care se sapase la coltul ochilor si ar fi putut sa o convinga ca e mai interesanta asa. In toate aceste cazuri, nu strigatul “te-am prins, nemernico!” ar fi fost rezolvarea problemei.

Iertarea partenerului nu este un “cadou” daruit acestuia pe nedrept, ci este dovada iubirii de sine si abia in plan secund, a iubirii de celalalt. Daca nu vreau sa ma torturez singur prin abandonarea celui iubit, trebuie sa-l inteleg si sa-l iert. Si mai mult decat atat, trebuie sa-l ajut sa vada iarasi lumina.

Orgoliul insa, aceasta “alta fata” a complexului de inferioritate, ne interzice iertarea si ne arunca in prapastia adanca a intransigentei. Neacceptand dreptul de “a gresi” al altora, le vom interpreta ratacirile ca pe atentate directe si intentionate la adresa noastra. Nefiind capabili sa ne punem in locul celuilalt, nu vom intelege niciodata mecanismele psihologice care au condus la actul respectiv. Vom sanctiona, vom pedepsi, vom condamna fara sa judecam intai. Si vom reusi sa-l lovim pe cel care ne-a cauzat suferinta, dar ne vom rani si pe noi in egala masura, condamnandu-ne la experimentarea sentimentului de umilinta.

Empatia este iesirea din propria minte, din popriul sistem de valori, este renuntarea la subiectivism in favoarea obiectivismului. E greu de realizat deoarece “ego-ul” pare singurul punct fix din univers, dar nu putem cunoaste lumea decat prin daramarea barierelor proprii, prin schimbarea periodica a lentilelor prin care o privim. Doar cand vom sti cum arata ea si cand o analizam in rosu, si in orange, si in galben, si in toate culorile spectrului, doar atunci vom avea intr-adevar o imagine luminoasa a lumii. Doar detasarea de egocentrism, permite obiectivitatea. Tocmai pentru ca este atat de dificil procesul de “iesire din propriul eu”, partenerul vine sa ne oblige sa facem aceasta rocada, acest schimb de roluri, transformandu-se din victima in calau pentru a ne forta sa ne uitam in propriul suflet din pozitia celuilalt. Pentru a ne ajuta sa intelegem cum se vede din alt unghi acelasi adevar care din al nostru pare atat de “eu am dreptate”. Identificand partile noastre ascunse, pe care le-am ingropat considerandu-le rusinoase, expunandu-le in lumina reflectoarelor, vom trece prin durere dar vom intelege ca nimic nu este bun sau rau, ca nu trebuie sa ne fie jena de cine suntem, ca avem si negru nu doar alb, sa devoalam imaginea sinelui care va aparea minunata pe hartia fotografica pe care o credeam goala pentru ca era doar alba.

Lectia 35: Gelozia si invidia

Nu sunt sinonime, sunt antonime. Invidia este egocentrism, gelozia este dorul de “noi doi”, de reconstituire a intregului. Cand invidia apare intr-un cuplu, acolo nu mai exista “noi”, cei doi protagonisti s-au individuat cum spune Jung, au reintrat in propriile limite corporale si fizice, au devenit rivali, s-au asezat pe pozitii de forta, de o parte si alta a mesei si au inceput confruntarea: tu nu-mi dai desi tu ai, eu fac si tu nu, tie ti-e bine si mie nu... Sexualitatea, aceasta atractie a contrariilor, a lui yang fata de ying, a lui plus fata de minus, dispare, pentru ca cei doi complementari se considera antagonici, se considera in razboi si se resping.
Anima si Animus, mentinandu-si pretentia absurda a perfectiunii absolute prin deposedarea celuilalt de ceea ce are el diferit, prin dezechilibrarea balantei catre talerul “mie”, pierd dorul de contopire pentru ca diminueaza diferenta de potential dintre sarcina pozitiva si cea negativa, dintre anod si catod, dintre electron si proton. Atomul se desface, electronul nu mai graviteaza aproape de nucleu, hidrogenul, elementul primordial al universului, dispare. Distanta si timpul asezate intre cele doua fete ale constiintei care isi intorc una alteia spatele, le condamna la ratacire vesnica, departe unul de celalalt. Adica la haos.
Gelozia este incercarea de a conserva sfera formata de alipirea complementara a femininului de masculin. Orice interventie a unui alt feminin sau a unui alt masculin destabilizeaza atractia ce leaga cele doua parti ale cuplului. Din aceasta cauza este atat de puternic si de dureros acest sentiment al geloziei, pentru ca prin el constiinta universala se opune desfacerii intregului.
Sarpele este invidia, nu gelozia. Este ego-ul. Este acel “mie”. Persoanele care percep relatia cu cel iubit ca pe o risipa de energie si ca pe un disconfort, care interpreteaza nevoile indreptatite ale celuilalt ca pe un atentat la comoditatea proprie, numindu-le “pretentii”, sunt oameni care nu pot darui deoarece se simt deja in inferioritate considerand ca partenerul este cel in masura sa ofere din moment ce viata a fost atat de generoasa cu el. Misoginii (miso=a ura, gineka=femeie), traiesc in adancul sufletului lor regretul de a nu fi fost nascuti femei. Misandrele (andros=barbat) sunt victimele complexului de castrare.
Uram ce ne dorim si nu putem avea. Uram ce vrem si nu putem poseda. Uram ce ravnim si ne este interzis. Invidiem ce admiram si nu vom deveni niciodata. Iubirea doreste, admira, vrea, fara teama ca nu merita, ca nu este la inaltimea fiintei ravnite, ca nu i se raspunde in acelasi fel. Ura doreste, admira, vrea si este convinsa ca nu va primi niciodata. Complexul de inferioritate nu permite iubirea. Doar ura si invidia. Pentru ca cel care se vede pe sine “sarac” si “nemeritoriu”, nu se poate impiedica sa nu-l admire pe omul sigur pe el, dar nici sa-l respinga din acelasi motiv absurd al supraestimarii. “E prea bun pentru mine” este gandul care creaza durere si inadecvare, si o fiinta care sufera nu se poate gandi decat la ea insasi. Bolnavii sunt egoisti si plangaciosi, se lamenteaza si cer mereu atentie, uneori cu glas scancit, altadata prin santaj sentimental. La fel si cei care nu se cred demni de a fi iubiti.
Ce transforma dragostea in ura si admiratia in invidie este minimalizarea propriei persoane. Comportamentul va oglindi perfect inadecvarea psihologica iar cei din jurul acestor nefericite personalitati le vor trata conform parerii negative care le creaza. Cercul vicios se inchide, complexul se adanceste, fiinta framantata se izoleaza si se marginalizeaza intr-o lume fara prieteni, fara familie, fara lumina.
Indiferent de ce profesie aveti, indiferent de cati bani faceti, indiferent de cat de buni amanti, soti, frati, parinti sau prieteni ati fost, cand intalniti un om care va marturiseste iubirea, acceptati-o ca pe un dar pe care il meritati. Pentru ca chiar il meritati, altfel nu ati fi primit-o. Numai nu va temeti de ea... Numai nu declansati deliruri paranoide despre obscure interese ascunse in spatele declaratiilor de dragoste, doar pentru ca dumneavoastra considerati ca nu meritati o asemenea minune. Amintiti-va ca cel pe care il considerati “superior” voua, este tot dumneavoastra insiva in alta forma. Degetele mainii sunt diferite, dar credeti ca degetul cel mare, isi face probleme ca nu va este drag, doar pentru ca este mic si gras?
De ce sa judecati in locul partenerului dumneavoastra? Daca v-a ales, stie el de ce... Sau nu stie, dar o sa afle. La fel si voi. O sa intelegeti intr-o zi prin suferinta daca nu intelegeti la timp prin intelepciune, ca iubirea nu se merita, ea este sau nu este. Nu incercati sa castigati iubirea celorlalti prin a darui lucruri pe care nu va doriti sa le dati, prin a face sacrificii care va costa dureri mari, pentru ca iubirea oricum nu se poate castiga. Veti avea pretentia la recunostiinta si atunci cand nu o veti primi, il veti privi pe cel caruia ii spuneati “iubit” ca pe un hot la drumul mare. Nu uitati insa ca dumneavoastra ati ales sa-i dati, ca puteati sa spuneti “nu” dar nu ati facut-o din frica de abandon, din calcule contabilicesti sau din tot felul de interese mascate. Pentru ca daca ati fi facut-o din iubire, adica pentru ca asa ati simtit, ati fi inteles ca ati facut-o pentru dumneavoastra, pentru ca asa v-ati bucurat, privind fericirea celuilalt, si nu i-ati mai fi asteptat “multumesc”-ul.
Nu iubiti ca sa primiti, iubiti pentru ca iubiti! Si nici nu dati ca sa fiti iubiti, dati pentru ca alegeti sa dati! Nu faceti comert cu sentimentele, pentru ca au ciudata calitate de a se sustrage trocului, indiferent cat de avantajos ar parea mintii!

Lectia 34: Frica de iubire

Va e frica de iubire? De faptul ca va face vulnerabili? Atentie! Frica ucide sufletul. Intr-o dimineata, cand tocmai veti fi reusit sa fugiti de iubire, veti intalni deasupra chiuvetei din baie o pereche de ochi opaci, fara lumina, nevii. O vreme n-o sa recunoasteti ca va apartin, o sa dati vina pe oboseala, pe mahmureala, pe o conjunctivita. Mai devreme sau mai tarziu veti intelege ca ceea ce va arata oglinda este cadavrul sufletului dumneavoastra, cel pe care ati ales sa-l ingropati si care incepe sa va bantuie diminetile. Apoi serile. Apoi noptile. Si intr-o zi tot universul, imaginea materiala a realitatii dumneavoastra interioare, va va parea nelocuit. Singuratatea, acest cumplit pret al neiubirii, se va cuibari in casa, la masa si in patul dumneavoastra.
Veti incerca sa va resuscitati emotiile, veti dori sa mai simtiti ceva, orice, si veti recurge la exterior, deoarece inauntru nu mai este nimic. Veti colinda barurile, veti imbratisa femei sau barbati fara sa le stiti chipurile, veti face bungee-jumping, va veti arunca in gol cu parasuta, daca aveti bani, veti cumpara haine, case, terenuri (chiar un iaht si un avion daca va permiteti...). Nimic nu va fi prea scump pentru a mai trai o extrasistola. In vocabularul dumneavoastra, verbul “a simti” va aparea din ce in ce mai rar conjugat la persoana intaia singular. Verbele de actiune vor prelua controlul si de atata “am facut”, ”am cumparat”, “am baut”, “am mers” , cuvintele “sunt”, “doresc”, “visez”, “iubesc”, “rad”, “plang” nu vor mai avea loc. Daca sunteti destul de ghinionisti sa fiti si putrezi de bogati, nici macar pe “doresc” nu-l veti mai putea rosti si atunci gata, tot universul la care veti privi va fi incremenit iar dumneavoastra va trebui sa existati intr-o lume postapocaliptica.
Si chiar aveti mari sanse sa va gaseasca “sfarsitul lumii interioare” putrezi de bogati, deoarece in travaliul distrugerii corpului dumneavoastra emotional, veti fi devenit dedicati acumularilor materiale, focalizati doar pe contracte si afaceri, incapabili de mila, cu atentia intreaga conentrata pe “a obtine”, nedistrasi de persoane dragi, pentru ca le-ati abandonat, fara slabiciuni pentru ca le-ati invins, fara sentimente pentru ca le-ati sufocat.
Aceeasi apocalipsa poate sa va surprinda la fel de bine si saraci lipiti, cu creierul “ars” de droguri de tot felul, cu pleoapele umflate de nopti de dezmat si cu corpul fizic putred de bolile viciilor in care v-ati inecat in speranta ca bestiile de emotii supravietuiesc mai putin decat dumneavoastra insiva in alcool, prostitutie si desfrau. Si aveti dreptate, sunteti mai rezistenti decat ele la mocirla.
Va veti putea invia sufletul doar daca-l veti invoca pe Cristos-ul interior, dar l-ati alungat cu atat de multa vreme in urma, ca nici nu va veti mai amintiti de el si il veti confunda cu un personaj oniric. Dar de ceea ce va va parea “realitate” ce spuneti?
Alegeti visul! In al doisprezecelea ceas alegeti “irealul”! Agatati-va de el si convingeti-va sa-l considerati pe el adevarat! Intoarceti-va la locul crimei si rugati-va pentru iertare! E singura cale. Poate veti face penitenta, poate veti fi loviti cu reprosuri, dispret si refuzuri. Poate langa omul iubit altadata doarme acum un strain si in camera alaturata un micut si nou-nout “Adam” alungat din ceruri. Dar bateti in continuare! O sa vi se deschida intr-o zi o alta usa. Dincolo de chiuveta din baie va veti regasi in acea zi binecuvantata, iubirea. Pentru ca ea intoarce si celalalt obraz, pentru ca ea iarta, pentru ca ea muta muntii din loc.
Nu va incredeti in urechile care aud “dispari din calea mea, nemernicule, dupa ce mi-ai facut ce mi-ai facut mai ai si tupeul sa-mi spui ca-ti pare rau?”. Nu va incredeti in mana care considera firesc golul de pe cea de-a doua perna. Nici in narile care sustin ca nu este nici o diferenta intre parfumul unei fiinte cu care faceti dragoste si mirosul unei persoane cu care faceti doar sex. Nici ca gustul unui vin stors din struguri rascopti de soare este metalic sa nu credeti, pentru ca este gustul amaraciunii si al singuratatii.
Renuntati de tot la ele, la simturile mincinoase daca ceea ce va arata este numai desert si maracini. Alegeti penitenta. Concediati-le o vreme pentru a scapa de stimulii nocivi care le-au intoxicat, bagati-le in carantina si asteptati rabdatori sa se vindece. Va avertizez ca va fi o convalescenta lunga daca le-ati bombardat cu otravuri puternice o perioada destul de lunga. Dar nu abandonati. Exista intotdeauna mantuire. Chiar si in agonia mortii, inca exista mantuire.
Si cateodata, un simplu “iarta-ma” reinvie o lume de cenusa.
Pentru ca “iarta-ma” este verbul constientizarii, este verbul maturizarii, este dovada intelepciunii pe care ati dobandit-o, este dovada unei lectii invatate. Nu pentru partenerul pe care l-ati ranit, pe care l-ati abandonat, pe care l-ati inselat, nu pentru el trebuie sa spuneti “iarta-ma”. Universul, ca sa va treaca clasa, are nevoie sa va auda rostind acest “sesam deschide-te”. “Iarta-ma” este primul pas catre reconciliere, este primul pas catre reintregire.

Lectia 33: Exista destin?

Vi s-a intamplat vreodata sa aveti senzatia ca viata a luat-o inaintea voastra, ca se rostogoleste la vale cu o viteza ametitoare si ca de abia va puteti tine de ea? E ca si cand portile s-au deschis si realitatea a inceput sa alerge. Lucruri ciudate se intampla, nu mai detineti nici un fel de control. Este ceea ce marcheaza inceputul materializarii cand gandurile au atins o limita si paharul incepe sa se reverse in exterior.
Exista destin? Intr-o oarecare masura, da. Toti copiii trebuie sa invete sa mearga, sa citeasca, sa adune si sa inmulteasca. Toti oamenii trebuie sa invete sa iubeasca, sa ierte, sa se desavarseasca. Punctele de trecere exista oricum. Felul in care ajungem la ele, felul in care le abordam depinde de noi. Aici functioneaza liberul-arbitru. Dar punctele de trecere exista oricum. E ca la whist. Avem toti la dispozitie aceleasi tipare de jocuri: dame, levate, popa de rosu etc. Noi alegem cand recurgem la ele. Noi alegem cand sa le abordam, in functie de cartile pe care le avem in mana. Diferenta este ca subconstientul, Dumnezeul nostru interior, nu ne permitem sa pierdem. Pana nu castigam tipul respectiv de joc, nu putem trece mai departe. Frustrat de intuneric si avid de lumina, visand la momentul reintregirii cu constientul, ne va implica mereu si mereu in jocul de levate, apoi in cel de dame, apoi in cel al popei de rosu, pana cand vom sti sa le jucam pe toate.
Basmele ne vorbesc despre probele prin care Fat –Frumos ajunge sa obtina mana frumoasei domnite. Remarcati ca intotdeauna Anima este adormita sau prizoniera? Procesul de contopire al lui Animus cu Anima, decurge numai dupa ce Animus dovedeste intelepciune. Desi par probe de vitejie, sunt doar exercitii de intelegere. Nici unul din predecesorii lui Fat-Frumos nu castigasera, desi nu le lipsisera nici curajul nici tehnica de lupta. Arma celui ales este intotdeauna fermecata: Sfanta Vineri, pasarea maiastra, inorogul, calul care mananca jaratec, batrana cersetoare. Toate aceste ajutoare ii parvin ca urmare a compasiunii pe care o aratase Fat-Frumos in momente cruciale ale destinului sau: se indurase de vrajitoarea deghizata in cersetoare, mizase pe calul rapciugos care zacea in fundul hergheliei tatalui sau, il luase cu el la drum pe Pasarila.
Compasiunea si intelepciunea se determina una pe cealalta. Daca esti intelept, ajungi la compasiune, daca ai compasiune, ajungi sa fii intelept.
Cand drumul pe care mergem este cel al destinului, cand am ajuns in acele puncte de convergenta in care trebuia sa ajungem, viata o ia la trap si avem senzatia caderii intr-o cascada ivita pe neasteptate dupa un cot al raului pe care ne navigam noi linistiti in barcuta noastra. Veti identifica aceste bucatele predeterminate prin faptul ca sunt presarate cu coincidente semnificative: va ganditi la cineva si acel cineva apare din senin din iarba verde chiar in fata dumneavoastra, de obicei ca sa va ajute sa o luati pe drumul hotarat deja de inconstient, va ganditi daca sa faceti ceva sau nu si deodata, acel ceva ramane singura optiune posibila. Exista si coincidente mai putin grandioase cum ar fi visele (ca cel pe care vi l-am povestiti intr-un capitol anterior) sau erorile de limbaj, numite si lapsusuri freudiene. Nu le considerati greseli. Folositi mereu metoda reducerii la absurd: plecati de la premisa ca au un sens si incercati sa il numiti. Doar daca nu gasiti nimic care sa stea in picioare, considerati ipoteza absurda. Este o metoda care descalceste de multe ori cele mai complicate probleme matematice.

Lectia 32: Blesteme si incantatii

Credeti in blesteme? Daca raspunsul dumneavoastra este negativ, mai ganditi-va putin!
Fiind fiinte materiale, energetice si constiente in acelasi timp, fiecare din cele trei “naturi” din care suntem formati se poate exprima prin ceva. Natura noastra “materiala” este corpul fizic: avem maini, picioare, cap etc. Natura noastra energetica este campul electro-magnetic care ne inconjoara, este “aura” noastra evidentiata de experimentele lui Kirilian. Natura noastra constienta este intentia. Cele trei corpuri se influenteaza unul pe celalalt, de la constienta catre energie si de la energie catre materie, adica de la intentie catre materie, trecand prin campuri energetice.
Gandurile si emotiile noastre produc campuri electro-magnetice care vor “impresiona” materia si ii vor schimba forma.
Blestemul este un camp proiectat. Cu cat emotiile care l-au generat sunt mai puternice, cu atat campul este mai puternic. Persoanele emotive, impresionabile, denumite peiorativ “labile psihic”, sunt capabile sa creeze campuri de mare forta. Cand campul primeste o directionare clara si exacta, el se “lipeste” de persoana care a fost destinatara gandului si interfera cu campul sau propriu. Exprimarea in materie a acestui camp modificat creaza “implinirea blestemului”.
Materializarea blestemului depinde insa de cateva variabile. In primul rand de intensitatea emotiilor si senzatiilor expeditorului. In acest sens, “vrajitorii”, care nu sunt altceva decat niste manipulatori ai campurilor fiintelor vii, folosesc obiecte si ritualuri care au rolul de a crea senzatii si emotii foarte puternice: cum se topeste lumanarea asa sa se topeasca si.., cand o iesi foc din apa atunci sa.... Focul, apa, crucea, pisica neagra, ceara, sunt simboluri, sunt un alfabet pictografic pe care subconstientul il intelege, sunt “limbajul” in care se exprima si el in visele noastre. Turnul Babel trebuie sa fi fost momentul in care am renuntat la aceasta comuna limba arhaica reprezentata de imagini si am ales abstractizarile. Pentru ca i se vorbeste “pe limba lui”, subconstientul intelege si indeplineste comanda. El dirijeaza toata activitatea organelor noastre interne, iar noua informatie va modifica mediul intern al organismului. Celula, constiinciosul zidar ce urmeaza punct cu punct planul de proiect, cladeste “boala” sau “suferinta” dupa indrumarile date de campul parazit.
Atentie insa, exista mecanisme de protectie pe care sa spunem ca “natura”, in marea ei intelepciune, le-a asezat ca pe niste porti menite de a ne proteja de rau-facatori. Daca persoana “atacata” are un camp puternic si “sanatos”, nemacinat de vinovatie, ura, ranchiuna, tristete, depresie etc, amestecarea unei nuante de gri peste un auriu sclipitor nu reuseste decat sa-i ia putin din luciu, fara a tulbura prea mult apele cristaline ale unui psihic echilibrat. Daca la adresa de expeditie, otravitul colet gaseste insa un camp energetic “bolnav”, intoxicat cu aceleasi tip de emotii si ganduri, el devine picatura care varsa paharul, bobarnacul care incepe procesul de daramare in lant a marelui domino interior.
Protejati-va de distrugere, protejati-va de boala, protejati-va de influentele nefaste ale sufletelor chinuite prin limpezime si prin incredere. Nu subestimati puterea gandurilor negative, nici ale celor din jur si mai ales ale dumneavoastra, dar nici nu va speriati de ele. Cand apar, priviti-le cu atentie si alegeti constienti sa le dati afara. Alungati-le dupa ce le-ati luminat fata si le-ati pus un nume: tristete, dezamagire, gelozie, teama, invidie. Oricat ar suna de rau, numiti-le. In acest fel isi pierd din putere. Strigati-le pe nume si invitati-le afara din mintea si din sufletul dumneavoastra. Este un antrenament mental, si decurge exact ca unul fizic: intai mai greoi, apoi din ce in ce mai usor pana va ajunge intr-o zi sa se constituie in felul dumneavoastra de-a fi. Va promit ca va veni o zi in care cei din jur, zarind zambetul care va pluteste pe fata, va vor intreba despre sursa fericirii dumneavoastra. Si in acea zi, realizand ca de fapt ati avea toate motivele din lume sa fiti tristi si ingrijorati, veti intelege ca mintea noastra alege prin ce lentila sa priveasca realitatea: roz sau cenusie.
Nici blestemelor nu le place sa fie privite prin lentile roz. Devin caraghioase si isi pierd caracterul infricosator. Campul expeditorului, nefiind pe aceeasi “lungime de unda” adica pe aceeasi frecventa de vibratie cu a celui care va inconjoara, nu mai pot interfera, nu mai pot intra in rezonanta. In caz contrar, rezonanta amplifica neplacuta frecventa de vibratie si nu doar prin insumare. Este legea fizica a rezonantei. Ati invatat-o la gimnaziu in clasa a saptea. Asta daca nu ati chiulit ca nu va placea profesorul cu pricina.

Lectia 31: Tacerea sau Eremitul

Este a noua arcana a Tarotului. Infatiseaza un calugar garbovit care cauta ceva in intuneric, cu o lampa in mana. Poate ca este Diogene.
Cateodata chiar asta este ceea ce avem de facut, cand nimic nu mai este de facut sau de spus. Sa ne retragem in pustiu si sa asteptam sa treaca cele 40 de zile. In singuratate, cand ramanem doar noi cu noi insine, singurul personaj care ne poate tine de urat este inconstientul nostru, este partea ascunsa a aisbergurilor psihice, este imaginea noastra de sub ape. Nu e usor. Este o lume fascinanta dedesubt, dar deloc cunoscuta. Totul este fluid acolo, totul curge si se transforma. Nu va temeti ca nu veti supravietui. Nu sunt decat parti din dumneavoastra insiva, nu sunt decat amintiri si dorinte incarcerate, nu sunt decat parti amputate din suflet, pretul platit educatiei care s-a facut cu forta si nu prin convingere. Pentru ca asa spun eu, pentru ca e rusine, pentru ca nu se face, ca sa nu te plesnesc, ca sa nu ma faci sa plang etc. Nu pentru ca am fi inteles ceva din acest “asa trebuie”, nu pentru ca am fi experimentat si am fi ales in cunostiinta de cauza. Tot ce este acolo, in abisul intunecat de uitare, sunt reprimarile, frustrarile, toate radacinile incolacite ale plantelor carnivore de deasupra, ale fricilor care ne mistuie, toate datoriile pe care le avem fata de noi insine, toata averea pe care am platit-o cedand santajului exercitat de catre ceilalti asupra noastra. Probabil ca nu se poate altfel. Dar vine si timpul asanarii mlastinilor. Vine si timpul sa eliberam serpii tentatiilor nerecunoscute.
Putem afla intelepciunea in pustie. Prin rugaciune si meditatie. Veti fi tentati de sarpe sa va reintoarceti in lantul karmic. Sa va indreptati atentia catre exterior si sa incercati sa gasiti acolo solutia. Nu-i cedati. Este doar o iluzie. Nu-i cereti Dumnezeului dumneavoastra interior sa va arate ca exista prin disparitia situatiei ca prin farmec. Nu-l tentati pe Domnul Dumnezeul vostru. Aveti rabdare. Nu alegeti calea cea mai usoara. Nu va revoltati impotriva vietii, pentru ca impotriva dumneavoastra va revoltati. Priviti in dumneavoastra insiva ca in cea mai fascinanta carte pe care ati citit-o vreodata, descifrati hieroglifele si simbolurile, pentru ca merita. Doar acolo este raspunsul la problemele dumneavoastra. Nimeni nu va vrea raul, nimeni nu incearca sa va pedepseasca. Nu sunteti victima nimanui.
Notati-va visele. Sunt scurt-metrajele subconstientului nostru. Pentru ca nu il auzim, ne vorbeste in filme. Va vor calauzi. Incercati sa le interpretati simbolistic. Ce inseamna pentru dumneavoastra zapada? Dar rochia rosie? Fata subtirica puteti fi dumneavoastra mai tanara? Sunt importante propriile dumneavoastra interpretari. Nimeni nu poate traduce mai bine un vis decat cel care l-a creat. Pentru ca pentru un iubitor de caini, bichonul care fugea prin visul sau este un prieten poznas, dar pentru o persoana care nu iubeste aceste animale emotionante si fidele, acelasi bichon isi pierde caracterul de loialitate si devine un dusman isteric care latra intr-una. Incercati sa identificati intotdeauna incarcatura emotionala a fiecarui simbol care vi se arata in somn. Este o aventura in sine descifrarea glasului nocturn al mintii noastre.
Nu trebuie sa faceti nimic special sau puteti face orice va trece prin cap. Ascultati muzica, scrieti-va gandurile, cititi, lucrati la gherghef, pictati, leneviti la soare, plimbati-va in padure, orice e bine. Dar focalizati-va mereu pe dumneavoastra insiva. La ce simtiti, la ce va doriti. Faceti din mancare, din plimbare, din fumat daca este cazul, un act de meditatie. Constientizati fiecare senzatie pe care o traiti: frigul, caldura, oboseala, foamea, setea, gustul marului, lumina focului, mirosul pamantului, singuratatea... Nu va ganditi la ce ati vrea sa se schimbe la ceilalti, la cine v-ati dori sa apara ca prin farmec sa va salveze. Stati singur in lumina reflectoarelor. Este monologul dumneavoastra. Dialogurile mai tarziu.
Si mai ales, cautati frumosul. Este un puternic instrument antidepresie pe care il veti avea la indemana toata viata dumneavoastra. In fiecare loc in care sunteti, in fiecare lucru pe care il faceti, in fiecare cer care va acopera, in fiecare ploaie care va uda, in fiecare imagine care vi se proiecteaza pe retina, in fiecare om pe care-l intalniti pe strada, cautati frumosul. Poate sa fie un nor, poate sa fie o frunza plutind pe apa, pot fi valurile care se sparg in spume pe mal, poate fi o pasare care spinteca aerul, poate fi culoarea irisului batranului care a trecut, sau cusma sa mitoasa, sau copacii indoiti de vant ... orice... oriunde.... oricum... invatati sa gasiti frumosul. Odata ce l-ati gasit, urmariti-l pentru o vreme. Analizati-l. Uitati-va la el cu atentie. Ca si cand ati vedea asa ceva pentru prima oara in viata dumneavoastra. Ca si cum ati fi un copil de extraterestru aterizat din senin pe planeta asta.
Cand nu exista nimic din ce puteati spune si nu ati spus, nimic din ce puteati face si nu ati facut, imbracati-va sufletul in haina eremitului si retrageti-va in pestera. O sa reveniti printre noi, cei stresati si buimaci, senin, curat si puternic.

Lectia 30: Catharsis-ul sau purificarea prin lacrimi

Cand ne loveste brusc, suferinta poate fi uneori extrem de dureroasa. Atat de dureroasa incat ne opreste respiratia. Atat de dureroasa incat ne indoim ca ii vom supravietui. Nu fugiti, nu o reprimati, nu o inghesuiti intr-un cotlon prafuit al mintii dumneavoastra. Lasati-o sa se exprime. Lasati-o sa tipe. Lasati-o sa se zvarcoleasca in voie. Dati-va ragazul sa o traiti pana la ultima picatura. Uitati-va in ochii ei cu curaj. Altfel o sa va imbolnaveasca.
Luati-o ca pe un catharsis, ca pe o purificare. Acceptati depresia, acceptati incursiunea in dumneavoastra insiva, duceti-va pana la fund, lasati-va in cadere libera, coborati pana acolo de unde nu se mai poate cobora. Nu va temeti. De acolo, singura solutie este numai in sus. Nemiscarea nu poate fi mentinuta prea mult timp. Doar daca va zbateti sa intarziati caderea, doar daca va agatati cu disperare de peretii putului aveti toate sansele sa intarziati ajungerea, sa amanati momentul atingerii abisului dar si pe cel al invierii. Nu veti amortiza caderea, doar o veti amana. Nu va temeti de lacrimi, nu va temeti de insomnie. Acceptati-le pentru ca au si ele rolul lor. Lasati-va sufletul sa se curete, lasati-l sa jeleasca, lasati-l sa asculte cele mai triste melodii daca asta vrea. Nu va luptati cu el. Lasati-l sa-si vindece ranile asa cum stie el. Nu va uscati lacrimile cu feonul, nu va inghititi oftatul, nu va suprimati durerea. Lasati-o sa curga, amplificati-o pana se goleste, pana dispare. Pentru ca va disparea. Deschideti portile si lasati tristetea sa iasa afara. Doar asa scapati de ea. Doar asa nu o veti croniciza.
Inregistrati pe o caseta cea mai sfasietoare muzica, stingeti lumina si lasati doar o lumanare sa va vegheze priveghiul. E felinarul Eremitului. Si plangeti. Lacrimile curata. Lacrimile vindeca. Lacrimile descarca. Nu fugiti de ele. Nu va ascundeti de ele. Sunt cateodata tot ce v-a ramas dar si tot ceea ce aveti nevoie. Ele vor umple groapa in care ati cazut si va vor ridica din nou la suprafata. Permiteti-va pentru un timp, o ora, o seara sau o zi, sau trei zile, sa deschideti usa copilului speriat si indurerat din interiorul inimii dumneavoastra si tineti-l in brate fara sa-i spuneti nimic. Doar sa-l tineti in brate, doar sa-l lasati sa planga pe umarul dumneavoastra. Maine se va juca din nou, dar acum are nevoie de lacrimi. Are nevoie de afectiunea dumnavoastra, are nevoie de recunoasterea dumneavoastra. Nu-i tineti predici, nu-i administrati sfaturi, lasati-l doar sa suspine. Si tineti-l strans in brate.
Daca veti experimenta plutirea asta in gol, fara frica, fara inhibitii, fara rusine, nu va veti mai teme niciodata de suferinta. Veti stii ca nu omoara. Veti stii ca este doar o etapa. Veti stii ca este zgomotoasa, ca este dramatica dar ca este o aversa de vara. Nu incercati sa o transformati in ploaia monotona, rece si interminabila a depresiei adevarate, a bolii depresive. Lasati suferinta sa tune si sa fulgere. N-o sa va trazneasca, va promit. Vine si pleaca. Este chiar o voluptate in suspinele descatusate. Daca nu le lasati sa iasa, or sa se transforme intr-un nod in gat care o sa va imbolnaveasca de tiroida sau de tuse fara sfarsit.
A doua zi veti avea chiar o expresie enigmatica pe fata, trista si eliberata, cu cearcane si un zambet usor superior in coltul buzelor. Ca si cand stiti dumneavoastra ceva, ca si cand aveti o viata ascunsa, ca si cand sunteti detinatorii unor secrete la care muritorii de rand nu au acces. O sa vedeti. O sa vedeti ca oamenii va vor privi cu uimire si cu fascinatie. Nu va vor intelege poate catharsisul, dar vor sesiza prospetimea ce urmeaza dupa o furtuna de vara. Chiar si copacii scosi din radacini vor fi acolo, pe fata dumneavoastra, dar este ceva grandios intr-o energie descatusata. Relaxarea trasaturilor schimonosite in grimase de abtineri si retineri, intinereste. Cearcanele au si ele uneori un farmec aparte. Ca si limpezimea ochilor curatati de siroaie lungi de lacrimi.

Lectia 29: Pentru dumneavoastra, doamnelor

Desi sunt mari si plini de muschi, desi pot sa ridice greutati enorme in sala de gimnastica, desi pot sa-si riste viata intr-un razboi si sa faca luping-uri cu avioane pline cu trei sute de suflete, barbatii sunt uneori doar niste copiii inspaimantati de voi. Va rog domnilor, nu dati cu pietre! Da doamnelor, ii speriati, pentru ca au fost crescuti de o femeie, pentru ca de ea a depins daca traiesc sau nu, pentru ca de ea a depins daca le era foame sau nu, daca le era frig sau nu, daca se jucau sau nu, daca ii durea sau nu.
Cand deveniti foarte importante pentru partenerul dumneavoastra, in mintea sa deveniti mama sa, va pierdeti din aura de fetita-mica-si-neajutorata si incepeti sa semanati cu cea care a avut drept de viata si de moarte asupra sa, inca de cand era o mica celula in burta ei. Aveti glasul ei, toanele ei, mirositi ca ea si va plac aceleasi lucruri ciudate cum ar fi florile, perdelele si volanele. Si rozul. Brrrr!!! Vorbiti la fel de mult si il certati la fel de des, folosind chiar aceleasi expresii: ai grija, o sa cazi, unde ai fost, de ce n-ai venit, de ce n-ai dat un telefon, ma ingrijorezi, fii barbat, nu bea ca-ti face rau, nu manca prajeli ca te doare burta, treci in casa ca s-a facut intuneric afara, nu mai umbla cu golanii aia ca te invata prostii, de ce n-ai luat note bune, o sa ma bagi in mormant, eu te-am facut om, eu te omor, daca n-as fi eu v-ar manca cainii, mai derbedeule, nu te tii si tu de lucruri serioase, cutare de ce poate si tu nu poti etc
Dar tineti minte: si-au parasit mama! Si ar fi fost anormali daca n-ar fi facut-o. Trebuie sa devina tati, trebuie sa se maturizeze. Nu ii ajutati daca le intretineti acest complex de “stiu eu ce e mai bine pentru tine”. Fiti mame doar cu copiii vostrii. Cu barbatii vostrii fiti zana tinuta prizoniera de un zmeu hapsan, ca sa-i transformati in Feti-Frumosi. Aratati-le ca sunt puternici avand incredere in ei, aratati-le ca sunt meritorii multumindu-le pentru ce va dau, ca va fac fericite, aratati-le ca sunt virili pentru ca nu le puteti rezista. Lasati-i sa ridice ei tonul si dumneavoastra folositi lacrimile. Lasati-i sa fie ei fiorosi si dumneavoastra speriati-va. Lasati-i sa plece si dumneavoastra asteptati-i sa se intoarca. Lasati-i sa se duca la razboi si dumneavoastra pansati-le ranile chiar daca au fost infranti. Lasati-i pe ei sa fie orgoliosi si dumneavoastra fiti triste. Intr-o zi, cand n-or sa se mai teama de dumneavoastra, or sa poata sa va arate ca nu sunt doar razboinici.
Arcana voastra se numeste Forta: o femeie desclesteaza cu mainile goale falcile unui leu. Este blandetea cea care invinge agresivitatea testosteronului. Ea este forta voastra. Poate domestici orice barbat. Folositi-o!

Lectia 28: Pentru dumneavoastra, domnilor

Luati o pauza, domnilor! Daca vreti sa fiti atotputernici, trebuie sa va infruntati frica. Ea nu se gaseste in afara dumneavoastra, ea zace in acea Anima ascunsa, in acea Frumoasa-din-padurea-adormita pe langa care mergeti in varful picioarelor ca sa nu o treziti. A venit timpul sa se trezeasca. Nu o sa va faca rau. Nu o sa va faca slabi. Nu o sa va faca vulnerabili, pentru ca sunteti vulnerabili doar atata timp cat nu stiti cine sunteti si va acoperiti sentimentele ca pisica ce-si acopera mirosul cu nisip. Sentimentele sunt o forta extraordinara, sunt caii-putere ai masinii creierului nostru. Cu cat un sentiment este mai puternic, cu atat el poate materializa mai mult.
Este adevarat ca sentimentele sunt doar o forta, ca pot fi bune si rele, ca ne pot propulsa pe o autostrada cu 200 kilometrii la ora dar si intr-un parapet tot cu 200 km la ora. Asta depinde de cum tineti volanul. Daca frica este cea care va conduce, o sa sfarsiti intr-un sant cu viata facuta zob. Daca increderea in dumneavoastra si in femeia pe care ati ales-o tine volanul, puteti cere muntelui sa se miste din loc ca sa treceti dumneavoastra, si el se va misca. Puteti cere copilotului-femeie sa va indrume catre fericire si ea asta va face. Dar trebuie sa aveti incredere in ea cand spune “urmeaza curba de 70 de grade stanga in 200 de metrii”.
Nu puteti si centra si da cu capul. Aveti nevoie de o partenera asa cum si femeile au nevoie de un partener. Dumnevoastra aveti logica, femeia are intuitie. Dumneavoastra aveti capacitate de abstractizare, ea are atentie la detaliu. Dumneavoastra aveti concentrare, ea are atentie distributiva. Dumneavoastra construiti casa, ea o umple cu viata. Dumneavoastra aprindeti focul, ea il intretine. Nu exista superior si inferior, stapan si sclav, exista ying si yang. Amintiti-va ca daca o faceti sa planga, mama dumneavoastra plange. Pentru ca si partenera dumneavoastra este mama cuiva. Sau va fi. Sau daca nu va fi, ar putea fi. Instinctul matern este in fiecare femeie, inteligenta sau nu, carierista sau nu, frumoasa sau nu ...
Iertati-o daca va cearta uneori, pentru ca asa fac mamele. Poate ca nu va lasa sa alergati pe afara cat v-ati dori, dar va si panseaza genunchii rupti. Poate ca va inchide lumina cand vreti sa va mai jucati, dar va si mangaie cand va e teama de intuneric. Poate ca va streseaza sa mancati broccoli, dar asa a citit ea, ca asta este solutia sa fiti sanatosi. Da, uneori exagereaza. De obicei de frica sa nu patiti ceva. Intelegeti va rog, ca de cele mai multe ori nu este lipsa de respect la adresa dumneavoastra. Este grija.
Si da, vor mereu sa le dati dreptate si pe urma se plang ca nu va considerati destul de adulti cat sa va asumati anumite responsabilitati. Recunoasteti insa, nu in fata lor ci in fata constiintei dumneavoastra, ca de obicei chiar au dreptate. Au asta scris in cromozomi. Cand este vorba despre relatii interumane cel putin, la care se pricep, nu despre mecanismul biela-manivela.
Nu uitati ca si ele sunt niste fetite infricosate care fac pe vitezele asa cum si dumneavoastra sunteti niste baietei care faceti pe zmeii. Nu le mai speriati si dumneavoastra, nu le mai amenintati cu parasirea si inselatul, si o sa vedeti ca nici ele nu vor mai lua forma cratitei cand va asteapta la usa cu mainile in sold. Recunoasteti munca lor in farfuria din fata dumneavoastra, luati-le din maini sacosele grele cu care vin de la piata, chiar daca le aduc doar din portbagajul masinii, aveti intelegere ca acolo, afara, trebuie sa faca fata unei societati inca a barbatilor. Nu cereti femeii sa se poarte ca un leu in afara casei si ca o gasca inauntrul ei. Ar insemna sa aibe dubla prsonalitate si asta e o boala psihica.
Stiu ca v-ati dori sa va intampine surazand, calde si recunoscatoare ca ati venit acasa. Stiu ca v-ati dori sa miroase in casa a vanilie, a cozonaci si a dulceata de cirese amare. Stiu ca visati sa se dea de trei ori peste cap si sa se transforme la usa dormitorului in pisici de rasa aflate in calduri. Stiu ca aveti fantezii cu sotia dumneavoastra la un dineu impresionandu-va definitiv seful cu discutii pertinente despre opera lui Kant, cocotata elegant pe tocuri de 15 cm, dupa ce ieri v-a rasfatat toti prietenii veniti in vizita sa vada meciul, cu gogosele, pateuturi calde si pop-corn. Dar si ele obosesc, si ele vor sa doarma, si ele au nevoie de afectiune si de rasfat. Si nu pe toate le cheama Samantha.
Arcana dumneavoastra este “Carul triumfal”: sunteti infatisati ca si conducator al unui car de lupta la care trag doi cai. Aveti platosa si coif. Sunteti puternici si nesabuiti in vitejia voastra. Victoria este atat de importanta incat va puneti viata si linistea in pericol. Uneori si familia. Chiar si pe cei dragi. Nici macar sufletul vostru nu este uneori un pret prea mare de platit atunci cand va doriti victoria.
Va reamintesc ca mandria este unul dintre pacatele capitale. Lasati carul la usa, nu-l bagati in casa. Acasa nu este un camp de lupta. Femeia nu va este inamic si nici copiii cadeti de trupa. Razboiul este afara, domnilor. In casa cuvintele “iarta-ma” nu sunt o rusine, nu inseamna capitulare. Acasa cuvintele astea va aduc devotamentul si autosacrificiul de care numai o femeie este capabila. De ce nu va folositi de asta? Va este asa de frica de doua cuvinte cand voi nu va temeti nici de moarte?

Lectia 27: Lectia fluturelui

Am primit odata un e-mail cu o povestire scurta despre metamorfoza fluturelui. Stiti prostioarele alea care circula pe internet din casuta postala in casuta postala. Asta nu era o prostioara amuzanta, era o perla de intelepciune. Un om a vazut pe o ramura un fluture care se chinuia sa iasa din cocon. Crezand ca face un bine, a rupt coconul ca sa elibereze mai repede fluturele. Iesind prematur din camasa lui de borangic, fluturele nu a mai putut zbura vreodata.
Cateodata, incercarea de a ajuta cu forta pe cei de langa noi este o cruzime. Atentie! Am spus cu forta. Nu cred in Budha, pentru ca el a propovaduit lipsa de implicare. Totul este asa cum este, a spus el. Daca un pui de randunica pica din cuib, lasa-l acolo, ca asa a fost sa fie. Eu cred in Isus care a spus “cand m-ai vazut infometat nu mi-ai dat sa mananc, Cand m-ai vazut gol nu m-ai imbracat, cand m-ai vazut insetat nu mi-ai dat sa beau...” “Cand Doamne?” a raspuns omul. “Cand ai venit tu si mi-ai cerut si eu nu ti-am dat?’. “Cersetorul care a batut la usa ta, eu eram. Golul ala cu picioarele in tarana, eu eram. Insetatul care avea nevoie de apa, tot eu eram”.
“Cine face lui isi face, cine da lui isi da”, a concluzionat bunica mea intr-o seara, la gura sobei, dupa ce terminase de spus urmatoarea poveste:
Intr-un sat venea mereu un cersetor. Oamenii ii dadeau fiecare cate ceva...o bucata de paine, “o fructa”, ce aveau si ei. Enervata de vizitele prea dese ale cersetorului si gandindu-se ca un om ca asta face umbra pamantului degeaba, o femeie a vrut sa scape de el si a facut o paine otravita pe care i-a dat-o de pomana. Omul a pus-o in sac si a plecat mai departe, in alt sat. Pe drum, s-a intalnit cu un soldat care venea de pe front. Flamand tare, soldatul i-a cerut cersetorului sa-i dea si lui ceva de mancare. Painea otravita era frumoasa si calda asa ca amaratul i-a intins-o soldatului care a murit imediat dupa ce a gustat din ea. Doar ca soldatul din poveste era chiar fiul femeii care otravise painea...

Revenind la fluture, uneori, incercand prea tare sa facem bine, facem rau. Atunci cand binele este facut cu forta. Cand este facut prin constrangere. Cateodata au dreptate si avocatii astia cand invoca viciul de procedura si niste amarati pierd procesul desi aveau dreptate in fond. Tonul face muzica. Iadul chiar poate fi pavat cu intentii bune. De-asta v-am spus lectia fluturelui.
Cateodata, cel pe care-l iubim pare ca a apucat-o pe un drum gresit. Il vedem cum se indreapta in pas alergator spre prapastie si degeaba incercam sa-l avertizam. A innebunit si nu ne mai aude. Incercam sa ne asezam in calea lui si atunci ne trezim in tarana, imbranciti si cu praf intre dinti. Nu e corect, o sa protestam noi incercand sa ne adunam de pe jos. Si iar universul ni se pare nedrept si rautacios.
Stiti de ce facem asta? Stiti de ce ne asezam in fata lui? Stiti de ce incercam sa-l oprim tinandu-l de haine si dezgolindu-l? Pentru ca nu avem incredere in el. Pentru ca in realitate ne temem de ceea ce ar putea sa faca, de saltul lui in gol. Pentru ca ne credem superiori lui, alegem sa-l blocam la picioare, sa-i punem piedica. Suntem bine intentionati, categoric. Dar este problema lui, nu a noastra. Da, poate ca o sa cada in cap. Da, poate ca o sa-si franga picioarele. Da, poate ca nu o sa-i creasca aripi cand o sa treaca de marginea prapastiei. Dar este alegerea lui. Este dreptul lui de a experimenta. Este dreptul lui de a incerca sa fie Icar.
Bineinteles ca o sa-l avertizam, atat cat putem, despre pericolele care credem noi ca-l pandesc. Bineinteles ca o sa fim acolo sa-i raspundem daca ne intreaba despre ce vedem noi ca este dincolo de margine. Bineinteles ca o sa incercam sa-l convingem de ceea ce gandim noi ca vor fi consecintele actiunilor lui. Dar daca il iubim, alegem sa il respectam si sa avem incredere in el. Il ajutam sa-si faca bagajul, il asiguram ca vom fi acolo cand se va intoarce si ii dam drumul sa zboare. Tot ce putem face dupa ce am epuizat toate metodele de convingere ce nu presupun forta si lipsa de respect, gen esti un prost si nu intelegi ca o sa-ti rupi capul, sa nu vii la mine sa plangi ca o sa-ti dau si eu una dupa ceafa, de ce-mi faci tu asta, mai nemernicule, nu ti-e frica de Dumnezeu ca te bate, etc, tot ce putem face zic, este sa-l conducem pana la usa si sa ne rugam la Dumnezeu.
Nu incercati sa faceti binele cu forta. “Invatatorul apare atunci cand elevul este pregatit” spune un proverb chinezesc. Cateodata, chiar bine intentionati, incurcam itele vietii celuilalt, ii amanam lectia prin faptul ca nu il lasam sa cada, ii prelungim doar suferinta. Lasati-l sa faca febra! Se vindeca mult mai repede. Daca incercam sa-l ferim de faza acuta, vom contribui la cronicizare. Raspundeti doar daca sunteti intrebati. Restul cuvintelor vor fi doar un zgomot care il va deranja pe celalalt si il va impiedica sa-si asculte inima.
Cele mai multe actiuni de genul “ma duc sa ma arunc in gol fara parasuta” sau “ma duc sa vad daca alte femei ma mai doresc”, sunt determinate de o lipsa de incredere in sine mai mult ca sigur intretinuta daca nu determinata de noi. Uneori sunt, e adevarat, actiuni sinucigase. Si kamikazele este unul dintre arhetipurile noastre primordiale simbolizat prin Spanzuratul Tarotului. Sunt de acord ca in aceasta aventura de redescoperire a lui insusi, noi parem o victima colaterala, dar nu e chiar asa. Lipsa noastra de incredere in el poate ca a declansat lipsa lui de incredere in sine. Incercarea de a-i baga mintile in cap prin santaj emotional, financiar sau de orice alta natura, nu face decat sa amplifice credinta in neputinta proprie si in lipsa lui de adecvare in ochii nostrii. A-l lasa sa incerce ce-si doreste, este dovada noastra de respect. Doar asa putem sa-l convingem ca nu il credem inferior noua. Dar nu e asa ca de fapt nu avem incredere ca o sa se descurce, ca o sa-si realizeze greseala si o sa se intoarca? Nici Dumnezeu nu a crezut ca Adam o sa faca fata cunoasterii si i-a interzis marul. Iar gandul lui s-a materializat.
De cele mai multe ori partenerii ne inseala pentru a ne atrage atentia, asemenea copilului care varsa ceaiul ca sa o faca pe mama sa inchida telefonul desi stie ca isi atrage o pedeapsa. Mai bine pedeapsa decat indiferenta.
Dar nu intrati in jocul lui, pentru ca este necastigator si pentru el si pentru dumneavoastra. Intelegeti ca din punct de vedere emotional suntem totdeauna copii atunci cand ne doare ceva.
Daca va puneti la mintea lui emotionala, daca regresati si dumneavoastra in copilarie la frica abandonului tocmai cand el este mai ingrozit, tot ce veti reusi sa faceti este sa materializati teama initiala care a generat revolta. Pentru ca prin alegerea altui partener el urmareste, de cele mai multe ori, sa va faca sa-l iubiti iar ca la inceput, cand nu exista decat el pentru dumneavoastra si nu existau si copilul, familia, prietenii, sau sa va invete minte ca l-ati amenintat cu abandonul. Sau ca nu va mai place sexul cu el. Sau ca nu il considerati destul de meritoriu. Ca nu il mai priviti cu admiratia de la inceput.
Barbatii sunt mai inclinati catre acest fel de comportament intrucat sunt mult mai putin siguri pe ei in ceea ce priveste valoarea lor intrinseca (nu va suparati pe mine, domnilor!). Poate ca ii ajuta putin si testosteronul care ii indeamna la actiune, nu-i lasa sa se deprime pentru a se autoanaliza si a afla cauzele interioare care genereaza nesiguranta de sine. Au tendinta de a se uita in afara pentru rezolvarea problemelor interioare pentru ca au fost invatati astfel si pentru ca le este teama ca daca vor privi in abisul lor interior sa va uita si abisul la ei cu niste ochisori ingroziti.
Daca partenerul dumneavoastra se poarta urat, ingaduiti-l o vreme incercand sa-l preveniti asupra durerilor pe care vi le provoaca. Daca nu se opreste, departati-va in varful picioarelor si avertizati-l ca numai atunci cand va intelege ca da in el atunci cand va loveste, sa va caute. Pana atunci veti alege departarea pentru ca va respectati destul pe dumneavoastra insiva dar si pe el incat sa nu va expuneti la stimuli toxici. Ca sa mai aibe la ce sa se intoarca. Ca sa mai gaseasca pe cineva intreg acasa, nu o camera de spital sau un azil de nebuni.
Nu-i intoarceti palma. Tot ceea ce dam se intoarce, n-aveti grija! Palma da, palma o sa primeasca. Mult mai dureroasa decat i-ati putea-o da dumneavoastra vreodata. Daca ii raspundeti la agresiune, universul considera scorul egal si o sa va exileze pe amandoi in suferinta pentru ca ati faultat. Sunteti la fel de vinovati. Nu conteaza cine a inceput. Daca nu va iertati parintii pentru ca v-au pus prea devreme pe olita, pentru ca v-au certat cand v-ati pierdut in parc alergand dupa fluturi, pentru ca nu au avut rabdare sa va aline cand ei insisi plangeau, pentru ca v-au parasit ca sa se salveze ei, nu veti fi oameni intregi niciodata.
Iertarea, compasiunea si rabdarea pot face dintr-o cocina de porci un rai cu ingeri. Credeti ca nu se face primavara cu o floare? Dar cum a rasarit planta asta daca era asa de iarna? Inseamna ca se poate. Ea va fi aleasa de evolutia darwinista (recunoasteti ca n-ati crezut ca pot sa-l potrivesc si pe Darwin in acest puzzle!). Odata ce a apucat sa infloreasca, va face samanta si va umple pamantul cu fiicele ei. Primavara asta poate ca nu va veni atat de devreme, dar cu siguranta ca urmatoarea, da. Celelalte flori, fie ele trandafiri, garoafe sau tuberoze, poate mai frumoase, poate mai parfumate, apar intr-o lume deja inflorita si nu ne vor uimi niciodata asa cum o face in fiecare iarna, miracolul pe care il numim ghiocel.

Lectia 26: De ce indragostirea nu dureaza

De ce extazul nu poate sa dureze? Chiar si atunci cand este incurajat de o reactie pozitiva a obiectului sau, de ce vine o vreme in care se diminueaza, in care se “linisteste”?
Pentru ca rolul sau este acela de a ne forta sa ne conectam cu celalalt. Cand scopul a fost atins, trebuie sa ne reintoarcem la noi insine, ca sa putem urma drumul catre constientizare. “Indragostirea” nu este decat o momeala menita a ne aduce profesorul aproape si pe noi in banci. Este mai puternica decat noi, alege pe cine trebuie si nu pe cine vrem noi. Dar insusirea lectiilor nu se poate face inconstient. Pentru asta avem nevoie de toate fortele noastre, de mintea noastra intreaga. Altfel, cu ce sa invatam? E normal sa redobandim capacitatea de alegere, liberul-arbitru. Omul de care ne indragostim este adus de destin daca vreti, un destin care nu este insa strain de noi. Este forma abisurilor noastre inconstiente. Ca sa le constientizam insa, avem nevoie de constient.
Se spune ca 10% din ce ni se intampla in viata este destin si restul de 90% este modul in care alegem sa reactionam la cei 10%. Legatura indisolubila cu celalalt ne-ar absolvi de alegerea noastra, ne-ar scuti de asumarea responsabilitatii. Va amintiti? Daca nu am avea discernamant, cum am putea intelege ce este binele si ce este raul? Ramanem conectati cu celalalt, astfel incat sa existe “feed-back”-ul suferintei cand il lovim pe celalalt, astfel incat sa ne gandim de doua ori inainte de a alege separarea. Dar fara constienta, este inutila proba, n-am intelege nimic. Pentru ca nu sunt constiente, animalele nu pot intelege, nu pot ajunge la intelepciune, nu pot evolua spiritual. Noi da.
Indragostirea este o emotie generata de subconstient. Iubirea este o emotie generata de constient. Aceasta este diferenta dintre ele. Indragostirea nu ne-o putem asuma, doar in masura in care intelegem ca omul de care suntem legati astfel este cel care ni se potriveste perfect subconstientului nostru. Este singura actiune pe care subconstientul o face “de capul lui” si o face pentru ca se oglindeste pe sine in exterior. Iubirea este alegerea pe care o putem face doar constienti, intre a da si a lua, intre Ego si Sine, intre Eu si Noi, intre uniune si separare.
Si pentru ca altadata am ales separarea, acum ar trebui sa alegem uniunea. Intregul. Numai ca nu ne putem recontopi daca nu ne-am iertat unul pe celalalt pentru ca suntem diferiti. Doar “iertarea” contrariilor, doar acceptare diferentei fara atribuirea de calificative poate permite intregirea. Iar iertarea nu este o emotie, este un proces constient si are loc acolo unde exista constienta.

Lectia 25: Cere si ti se vada, bate si ti se va deschide

Cum sa avem incredere daca ne temem?
Isus a spus: “Cere si ti se va da, bate si ti se va deschide”. Daca subconstientul este palaria magica, el va putea face si asta. Insistati si va va deschide. Pentru ca este intotdeauna acasa. Subconstientul nostru este mereu acolo, este mereu cu noi. Nu uitati insa de paznic: constientul. Trebuie sa il convingeti mai intai pe el sa lase cuvintele sa alunece in jos pe scara. Stiati ca un vis in care coborati reprezinta scufundarea in subconstient in timp ce urcusul este drumul invers, al constientizarii?
Aici este intr-adevar marea provocare: sa va convingeti propriul constient sa lase porunca dumneavoastra sa se transmita subconstientului care o va indeplini oricum fara sa comenteze (de ce? e bine? esti sigur? stiu si eu?!... ). Nu este rau intentionat acest constient, chiar dimpotriva. Doar el sta de garda intre ganduri si materializarea lor. Doar el este strajerul care sa ne protejeze de autodistrugere, de automutilare. Are o sarcina grea, trebuie sa-l intelegeti. Nu va vrea raul, vrea doar sa va apere de dumneavoastra insiva. Tot pentru ca e greu de convins, cand va spuneti “sunt un tampit!”, el va raspunde “Nu te cred. Zici tu asa, ca esti nervos”.

“Vreau sa ma iubeasca!”, ii porunciti dumneavoastra jobenului-subconstient, dar iepurasul-Cupidon nu pare sa-l fi nimerit pe cel pe care-l iubiti. De ce? Pentru ca ceea ce ganditi este “vreau sa”. Constientul dumneavoastra, magicianul, paznicul, va da replica

“Vrei tu, dar nu se poate...”

“De ce?”, insistati dumneavoastra.

“Pentru ca nu meriti”, zice el.

“Cum nu merit?”

“Esti uratel, nu foarte inteligent si nici farmecul nu pare sa te dea afara din casa. Are ea pretendenti mai meritorii... doar stii ca e desteapta si se prinde usor”, va inchide el gura rautacios. Nu l-ati convins niciodata ca sunteti frumosi, destepti, bogati. Ca meritati ce este mai bun pe lumea asta. Constientul lasa sa treaca spre subconstient doar conceptele pe care el le considera ADEVARATE. Atentie, nu pe cele pe care le considera bune, nici pe cele pe care le considera drepte. Nu. Doar pe cele pe care le considera adevarate, doar pe cele in care crede. Fiindca stie ca el este singura parte treaza in timp ce subconstientul este inconstient, aplica o triere severe in privinta “planurilor de proiect” ce ajung in fata marelui Creator atotputernic dar total lipsit de discernamant. Spre deosebire de constient, subconstientul nu trebuie convins. El doar face ce i se spune.

Exista solutii nu pentru imblanzirea indaratnicului strajer, ca e cerber batran si viclean, dar pentru pacalirea lui. Are o slabiciune: se plictiseste repede. Nu poate sta prea mult concentrat asupra unui singur gand. Daca repetati mereu “sunt frumos, destept si bogat”, initial o sa piarda ceva vreme incercand sa va opuna rezistenta. Peste cateva zile, cand veti incepe iar “litania”, o sa caste linistit spunandu-si: “Iar a inceput nebunul asta cu utopiile lui...” La un moment dat nici nu mai deschide pleoapa cand repetati mantra. A adormit. E momentul in care vigilenta lui s-a dus si cuvintele intra direct in subconstientul care incepe sa va conduca pasii exact spre situatiile care au ca rezultat sa va simtiti “frumos, destept si cu bani”.

Va amintiti de basmul cu “pasarea maiastra” care ii era indispensabila lui Fat-Frumos pentru a castiga mana Cosanzenei? Toti flacaii incercasera sa o prinda si nu reusisera. O pandeau zile intregi si cand adormea in sfarsit, ei se repezeau sa o rapeasca de pe creanga. Tocmai atunci ea se trezea si ii transforma pe toti in stane de piatra. Doar Fatul nostru cel Frumos, sfatuit de Sfanta Vineri, s-a apropiat de pasarea maiastra cand aceasta statea linistita dupa ce terminase de cantat si inca avea ochii deschisi.

Somnul, adormirea constientei nu ne ajuta prea mult deoarece nu mai are cine sa-i dea porunci subconstientului. O stare de relaxare, de pseudoadormire, starea in care facem lucrurile in mod automat, este cea propice pentru scurt-circuitarea vigilentei constientului, fara a-l scoate cu totul din schema, pentru ca glasul sau este singurul recunoscut de catre subconstient.

Cand gandim persuasiv “ma tem ca nu ma iubeste”, reusim sa convingem constientul “m-ai convins: nu te iubeste” iar subconstientul raspunde “Sa traiti am inteles, nu il iubeste.” Si face in asa fel...

Cand gandim obsesiv “ma inseala”, constientul preia gandul ca pe o convingere “cred ca te inseala” iar subconstientul se conformeaza “sa traiti am inteles, il inseala”.

Intelegeti ce inseamna cuvintele “faca-se voia ta, precum in cer asa si pe pamant”? Prin repetarea rugaciunii “Tatal nostru”, care se face “pe pilot automat”, Isus ne-a daruit o cale prin care sa ne determinam propriul subconstient sa infaptuiasca ceea ce vrem si nu ceea ce credem. Intre dorinta si credinta este de obicei o prapastie enorma. “Vreau sa ma iubeasca” gandim noi in “cer”, “nu cred ca ma iubeste” apare pe “pamant”. Faca-se voia Ta, pentru ca intruparea sa asculte de vrere si nu de credinta. Pentru ca el stia cate ceva despre credintele noastre in frica si in rau (“ce tata este acela care ar da copilului sau pietre daca el ii cere paine?”), sau despre lipsa noastra de credinta (“daca ati avea credinta cat un bob de mustar, i-ati spune muntelui sa se miste din loc si el s-ar misca”). “Nu eu te-am vindecat, credinta ta te-a vindecat” a mai spus Marele Initiat.

Acordarea sentintei inainte de judecata duce la grave nedreptati in justitie. Lasati-va mintea sa aleaga ipoteza cea mai fericita si incercati sa o infirmati asigurandu-va ca si avocatul apararii este la fel de vehement ca cel al acuzarii. Porniti de la prezumtia de nevinovatie a oamenilor. Porniti de la premisa ca exista Dumnezeu. Porniti de la premisa ca sunteti puternici. Porniti de la premisa ca partenerul va iubeste. Porniti de la premisa ca o sa se intoarca. O sa vedeti ca universul va face in asa fel incat sa va confirme ipoteza.

Lectia 24: Bancnota de un milion de dolari

Exista o cale care nu presupune atata cheltuiala energetica, atata zbucium ca aceea de a trai pe propria piele raspunsul la intrebarile subconstientului nostru. Este “CREDINTA”. Daca va convingeti ascultand cu incredere sau citind o carte, nu va fi nevoie sa va taiati ca sa aflati ca inauntrul dumneavoastra curge sange, sa distrugeti o relatie ca sa stiti ca singuratatea doare, sa faceti rau unui aproape ca sa constientizati ca raul se intoarce. Intelepciunea este acel al treilea ochi care vede din alta dimensiune si care are foarte multa legatura cu increderea. Scepticii si cinicii sunt inrobiti in karma pentru ca nu pot accede la cunoastere decat prin dovezi, decat prin experimentare proprie.
Inteleptii aleg sa nu raneasca, nu pentru ca nu au voie, ci pentru ca CRED ca pe ei insisi se ranesc. Inteleptii aleg sa nu insele, nu pentru ca e “rau”, ci pentru ca CRED ca pe ei se inseala. Inteleptii aleg sa nu omoare, nu pentru ca vor fi pedepsiti, ci pentru ca CRED ca pe Dumnezeu il omoara in celalalt, adica pe ei insisi. Inteleptii aleg sa nu foloseasca forta, nu pentru ca sunt slabi, ci pentru ca CRED ca sunt atat de puternici incat nu mai au nevoie de ea.
Ati vazut filmul cu bancnota de un milion de dolari? Era intacta la sfarsitul filmului desi cel care o detinea a trait zile de huzur care l-ar fi costat mai mult decat milionul respectiv. Incercati sa platiti cu bancnota de un milion a sigurantei de sine in mana si nimeni nu va indrazni sa va atace. Incercati sa platiti cu bancnota de un milion a bunatatii voastre in mana si nimeni nu va indrazni sa va trateze cu rautate. Incercati sa platiti cu bancnota de un milion a iubirii dumneavoastra si nimeni nu va va putea uri. Incercati sa platiti cu bancnota de un milion a increderii dumneavoastra si nimeni n-o sa va dezamageasca. Daca faramitati bancnota in hartii mici, veti plati tot ce traiti. Intelepciunea este cu totul sau nu este. Credinta este cu totul sau nu este. Credeti intr-un sens al vietii sau nu credeti. Nu incap jumatati de masura. Cu cat potentialul dumneavoastra de a darui este mai mare, cu atat el se va consuma mai greu. Daca rezervele dumneavoastra sunt reduse, veti saraci foarte repede. Pentru ca banul la ban trage, si paduchele la paduche. Sau omului sarac nici boii nu-i trag. Numai ca nu este vorba despre bani si saracie reala. Este vorba despre credinta ca suntem saraci sau bogati. Este vorba despre saracia si bogatia in credinta.
Daca intelegeti sa va urmati propria cale, neinfluentata de orgoliu sau de dorinta de a administra o lectie, daca va respectati pe dumneavoastra si pe partenerul dumneavoastra, daca alegeti increderea si zavorati usa indoielii, mitul androginului va reinvia.

Lectia 23: Nu iubim pe cine vrem, iubim pe cine trebuie

Daca am putea sa ne debarasam de sentimentele noastre prin apasarea unui buton cu “iubit/neiubit” care sa functioneze ca o supapa pentru “merita/nu merita” ar fi fost totul foarte simplu. Iubirea nu functioneaza insa asa. De aceea este atat de puternica, de aceea este motorul principal al evolutiei spirituale a omului, pentru ca nu poate fi suprimata cand vrem. Nu iubim numai pe cine merita. Este adevarat ca nici nu putem rezista foarte mult in suferinta, ca pana si cainele fuge de bataie, dar lucrurile nu se petrec asa de repede. Conditionarile se formeaza in timp. Suportarea sentimentelor negative atrage pana la urma saturatia si distrugerea iubirii. Pe asta se si bazeaza poligamia, pe incapacitatea noastra de a tolera foarte mult timp frustrarea. Pentru ca universul exista doar in echilibru, dar nu in unul imobil, static, ci intr-un pendul al lui Foucaux. Nu poti doar sa dai, trebuie sa si primesti. Doar ca nu in acelasi timp. Caci doar in acest fel poate exista lumina, separand lumina de intuneric prin timp.
Nu putem sa scapam de suferita apasand pe “off” butonul iubirii. Pentru ca iubirea are un sens. Partenerul respectiv nu a aparut degeaba in calea noastra. Iubirea insasi este inceputul filmului. Gelozia este intriga.
Poate v-ar ajuta sa-l inselati si dumneavoastra pe partenerul infidel? Si asta se poate. Cu cine? Daca intr-adevar exista in viata dumneavoastra persoane care chiar sa va tenteze in acest sens, chiar asta este solutia. Teoretic insa inseamna ca v-ati dorit deja sa o faceti si n-ati facut-o din niste considerente: nu este moral, nu este etic, daca afla si ma lasa? Nici unul din aceste motive nu sta in picioare. Daca v-ati inhibat dorintele doar de teama, asta a fost alegerea dumneavoastra. Nu este obligatoriu ca si partenerul sa reactioneze in acelasi mod, pentru ca este o greseala sa ne inabusim dorintele din teama de a experimenta. Din aceasta cauza ati ajuns aici. Poate asta era lectia dumneavoastra de viata adusa cu forta de partener, revelarea regretelor dumneavoastra ascunse ca nu ati ales altceva, ca nu ati ales pe altcineva... Poate ca undeva, ascunsa sub toate motivele fluorescente pentru EXCLUS din constientul dumneavoastra, incoltise ideea evadarii din cuplu iar ceea ce simtiti acum nu este decat ciuda ca partenerul dumneavoastra v-a luat-o inainte neacceptand frustrarea. Frustrarea inseamna “a suporta ceva impotriva vointei proprii”. Presupune teama, presupune conditionare (suport asta ca sa imi dai aia).
Daca v-ati dorit sa faceti sex cu alta persoana si v-ati oprit doar ca sa puteti avea aceeasi pretentie de la partenerul dumneavoastra este, repet, o greseala. Raspundem doar de alegerile noastre, doar de actiunile noastre. Ati ales doar pentru dumneavoastra. Nu puteti determina pe nimeni sa faca o alegere impotriva vointei proprii doar pentru ca asa ati facut dumneavoastra.
Poate ca sinceritatea v-ar ajuta sa intelegeti ca nu ati simtit nevoia asta. Da, pentru ca v-ati iubit partenerul. Poate fi adevarat. Dar nici macar acest raspuns nu motiveaza pretentia dumneavoastra la fidelitatea celuilalt. Il iubiti si el nu va iubeste. Si? “Tineti-va de capatul dumneavoastra de esarfa”, cum spune Jack Salomee. Nu puteti schimba nimic din ceea ce ii priveste pe ceilalti. Sunt sentimentele lor, nu ale voastre. Poate si dumneavoastra ati fost iubit de altcineva si nu i-ati raspuns cu aceeasi moneda. Este un pacat in asta? Iubim pe cine vrem? Nu. Nu iubim pe cine vrem, iubim pe cine trebuie. Asumati-va Golgota proprie pentru ca nu este inutila. Nu sunteti victime, dumneavoastra ati determinat-o. Fara Iuda, Isus nu ar fi inviat. O sa aflati ceva despre dumneavoastra in aceasta incercare.
Daca intr-adevar il iubiti, aveti rabdare. Lasati-i dreptul sa experimenteze. O sa se intoarca. Avem datoria sfanta de a experimenta intr-o viata tot ce ne dorim sa experimentam. Si sa platim pretul pentru distractia asta. Si noi, si partenerii nostrii. Daca nu o vom face, ne va obliga universul sa o facem. Mai devreme sau mai tarziu. Pentru ca ar fi doar risipa sa fi deschis ochii pe pamant si sa ni-i lipim singuri cu glue doar din teama de a privi. Deschideti ochii si infruntati exteriorul. Este doar interiorul dumneavoastra, este doar o reflectie a mintii dumneavoastra. Daca nu va place ce vedeti, intelegeti ce a creat imaginea si schimbati filtrele. Nu exista nimic care sa va fie interzis, nu exista nimic de care sa va rusinati, nu exista “vina”. A, da, veti crea monstrii veti locui cu monstrii, veti crea ingeri, veti locui cu ingerii. Si partenerul dumneavoastra la fel.
Daca in subconstient a aparut intrebarea “ce-ar fi daca?”, veti trai pe propria piele raspunsul. Doar asa evoluam, doar asa aflam cine suntem cu adevarat. Daca am fi stiut cu siguranta raspunsul, nu l-am mai fi trait.
Parteneriatul functioneaza dupa reguli de complementaritate. Animus si Anima. Plus si minus. Situatia dureroasa in care ne va pune la un moment dat partenerul nostru este cea in care vom fi tentati sa facem exact lucrul pentru care il blamam pe el. Daca dam curs tentatiei de a raspunde in maniera “ochi pentru ochi si dinte pentru dinte”, vom ajunge sa inselam pentru el ne-a inselat, sa mintim pentru ca el ne-a mintit, sa iubim banii pentru ca el era zgarcit, sa fugim de raspundere pentru ca el era las, sa abandonam pentru ca el ne-a lasat. Cercul vicios se intareste.
Acolo unde am spus “eu nu as face niciodata asa ceva”, acolo vom face exact asa... Acolo unde am aruncat piatra, de acolo ne va lovi piatra. Cand spunem “esti egoist” vom avea de demonstrat ca noi nu suntem, cand vom spune “cum indraznesti sa ma minti”, va trebui sa dovedim intr-o zi ca noi alegem adevarul cu orice pret, cand ne vom revolta “cum ai putut sa ma inseli?” vom avea de infruntat tentatii cumplite de a-l insela (razbunare, perioade lungi de abstinenta etc), aceleasi tentatii care l-au facut pe partener sa ne insele. Raspunsul la aceste intrebari il vom afla traversand conflicte psihologice identice cu cele care l-au determinat pe celalalt sa ne raneasca. Daca vom alege doua tipuri de ocale, una mare pentru noi si una mica pentru celalalt, universul nu va inceta sa ne forteze sa ne deconspiram inselatoria. Pentru ca el este oglinda adevarului.
Veti sustine ca felul in care v-a ranit partenerul si motivele lui, nu se compara deloc cu cele pentru care dumneavoastra ati ales tot agresiunea (vorbim despre cea psihica desigur, considerand ca am trecut de multe sute sau mii de ani de primitivismul animalic). Ganditi-va bine. Poate nu ca forma, dar ca fond sigur sunt mai mult decat similare. Daca a facut-o din gelozie, o sa va faca gelosi, daca s-a temut de abandon, o sa va abandoneze, daca i-a fost teama ca nu il mai doriti, o sa va arate ca nu va mai doreste. In toate cazurile, va va incerca acelasi sentiment, aceeasi frica si veti fi tentati sa raspundeti in aceeasi maniera. Opriti-va si cugetati. Aratati-va dumneavoastra insiva ca sunteti altfel. Alegeti in mod constient sa fiti altfel. Alegeti in mod constient sa iertati si sa iubiti. Ca doar asa se poate. Constient.
Oameni care se iubesc toata viata ati vazut? Dar cupluri care au rezistat impreuna pana la moarte ati vazut? Nu multe, e adevarat, dar ati vazut? De ce nu credeti in ele? De ce nu credeti ca se poate? Poate pentru ca nu sunteti dispusi sa depuneti efortul, sa platiti pretul respectiv? E foarte adevarat ca ati fi dispusi sa faceti cate ceva, mai putin ceea ce trebuie. Sa va infuriati pe cel pe care spuneti ca-l iubiti puteti, sa va razbunati iarasi puteti, sa ii trantiti usa in nas si sa il alungati puteti. Iertarea, rabdarea, asteptarea sunt insa moneda forte. Dar nu vreti sa dati aur pe diamante, vreti sa dati cositor... Asta nu se poate. Nu cereti nedreptate unui univers drept. Nu cereti partinire unui univers pentru care toti suntem egali. Nu cereti aproapelui ce nu puteti sa-i dati. Nu-i cereti omului de langa voi sa fie slab ca sa va simiti voi puternici. Nu legati o fiinta vie in lanturi doar ca sa va credeti voi stapani.
Daca intoarcem si celalalt obraz, nu numai ca vom scapa de acest lant al raului care se intareste atunci cand este bagat in seama, dar chiar il vom ajuta pe cel de langa noi sa inteleaga consecintele actiunilor sale fara a mai avea scuza ca si noi l-am inselat, si noi l-am mintit, si noi l-am abandonat. Ii vom pune in acest fel in fata o oglinda in care va trebui sa se recunoasca. Daca cineva da o palma si celalalt ii raspunde cu pumnul, nici macar nu mai conteaza cine a inceput lupta. Cel care va avea sange mai mult pe fata se va simti indreptatit sa-l urasca pe cel care este inca in picioare. Calaul s-a transformat in victima in ochii sai proprii si de multe ori si in ochii celor din jur. Universul pare atunci nedrept pentru cel care a primit primul palma fara sa fi facut nimic.
Lucrurile care ne deranjeaza foarte mult la partenerul nostru sunt contrariul calitatilor noastre constiente. Daca ne place sa stam in casa, suntem frustrati ca el vrea afara. Daca suntem atasati de parintii nostrii, nu intelegem de ce el nu vrea duminica la mama la masa. Daca noi vrem copil, consideram ca el este egoist ca nu-si doreste un urmas. De ce l-am ales atunci?
L-am prins ca minte, dar cand eram indragostiti ne spuneam ca “doar exagereaza”. Stiam ca nu si-a vazut mama de doi ani, dar am sperat ca o s-o iubeasca pe a noastra. Stiam ca nu iarta greselile celorlalti, amendandu-i cu abandonul pe cei care l-au dezamagit, ca intoarce spatele si pleaca atunci cand ceva nu functioneaza bine, ca alege sa schimbe toaster-ul in loc sa-l repare, dar nu ne-am gandit ca o sa aibe acelasi comportament si cu noi. Cand chiar iese pe usa pentru ca am refuzat sa-i punem cafeaua in ceasca, ne consideram victime si ne plangem nenorocul.
Uitam ca noi l-am ales. Nu ne asumam responsabilitatea alegerii noastre. Preferam sa ne consideram inselati, pacaliti, pedepsiti, preferam sa ne victimizam si sa ne plangem de mila. Amintiti-va ca voi l-ati ales. Amintiti-va ca il iubiti pentru ca e ceea ce este. Realizati ca daca s-ar schimba, ca daca ar deveni omul de care credeti ca aveti nevoie, nu l-ati mai iubi. Pentru ca nu ar mai avea ce sa va invete. Daca ar fi ca dumneavoastra, v-ati plictisi de moarte. De ce nu puteti trai doar cu dumneavoastra insiva, de ce nu va sunteti suficienti daca ceea ca va doriti sunteti chiar dumneavoastra?
Sa va spun un secret: pentru ca nu sunteti exact ceea ce credeti ca sunteti. Pentru ca undeva, adanc ingropat in “fluidul” psihicului dumneavoastra sta ceea ce numiti personalitatea partenerului dumneavoastra. Este de fapt propria dumneavoastra personalitate reprimata. Si el va va dovedi intr-o zi, mai devreme sau mai tarziu, acest adevar. Atunci va trebui sa raspundeti in fata propriei constiinte la intrebarea: poti sa arunci cu piatra?

Petre traia un cosmar de cand cu divortul. Lupta cu avocatii prin tribunale, obiectele scoase la mezat, sufletul disecat si expus in vitrina la care se holbau toti neavenitii. Dar asta era. Si el este puternic. Foarte puternic.
O frumoasa poveste de iubire se transformase intr-un balci la care se vindeau copilul, casa, iubirea. Cine da mai mult? Cine ia mai mult?
Acum de pilda, doi oameni straini, avocata ei si avocatul lui, ridicau pretentii asupra tabloului a carei semnatura valora cateva zeci de mii de dolari. Isi aminti de ziua aia de toamna tarzie cand colindase disperat magazinele sa-i ia Sarei un cadou frumos. Era ziua ei de nastere si o iubea asa de mult.... Cautase zile intregi darul perfect, isi dorise atat de mult sa o vada cum desface nerabdatoare panglicile ambalajului si cum ramane perplexa de ceea ce gaseste sub carton. Dumnezeu probabil ca il ajutase pentru ca, obosit si resemnat ca nu va gasi nimic care sa exprime ce avea el in suflet pentru ea, intrase intr-un magazin de antichitati. Acolo, pe un perete, inghesuita intre alte zeci de tablouri, statea stinghera mica schita a unei femei cu parul facut vant. Era perfect, pentru ca era ea in tabloul ala. Era Sara lui. I s-a parut odios pretul dar era Sara lui. A negociat la sange, si totusi discount-ul nu a fost semnificativ. Dar a plecat cu Sara lui cu parul facut vant sub brat. Oricum ea ar fi apreciat nu doar imaginea de pe panza, dar si semnatura. Este critic de arta si stie ce inseamna autograful micut din coltul dreapta jos.
Retraia fiorul de placere si bucuria care il inundase cand a vazut fata ei incremenita de uimire. Si strigatul ei de surpriza si-l amintea, si felul in care i s-a aruncat de gat, si noaptea aia de dragoste... Si cat de Mos Craciun pentru Fetita cu chibriturile s-a simtit el in seara aia...
Acum, Fetita cu chibriturile s-a transformat in Cruela si sta in celalalt colt de banca, in sala asta infecta de tribunal vorbind necontenit cu avocata. Este asa de dura, cu parul rasucit intr-un coc sever la ceafa, cu camasa alba cu lavabou ca a judecatorilor. Parca nici nu mai este Sara. Este o straina care vrea sa-l jecmaneasca. Avida de bani se lupta ca o hiena pentru fiecare obiect de valoare pe care l-au cumparat impreuna. Si casa vrea sa i-o ia, desi stie ca este a lui. El adusese marea parte a banilor in casa. Da, ea chiar avusese o copilarie de “Fetita cu chibriturile”, crescuta de o mama saraca, mutandu-se in fiecare an dintr-o casa in alta pentru ca nu-si mai puteau plati chiria. Facuse faculatate totusi. Ambitioasa, a muncit pe rupte sa iasa din saracie si a reusit.
Acum vrea cu orice pret sa se trezeasca cu o casa de pe urma lui. Pentru asta invoca orice: ca are copil si nu are unde sa-l creasca, ca el mai are si alte proprietati... Dar sunt ale lui, pentru ca el castigase marea majoritate a banilor. Ea n-a avut nici o contributie, din contra, ii pusese bete-n roate batandu-l la cap ca venea prea tarziu acasa si ca se departeaza de ea si de copil. Si acum vrea sa-i ia tot. Si cu pensia alimentara o sa fie acelasi circ. A inteles el de la inceput ca era disperata dupa bani. Nu-i spunea niciodata cat castiga. Cat de tare s-au certat cand a aflat ca ea are un cont secret de economii! Cica o facea pentru copil, ca n-are incredere in barbati. De ce sa platesca el ca boul ala de taica-sau le lasase pe ea si pe maica-sa in fundul gol in strada si ca Sara traia cu trauma asta in cap?
Poate d-aia l-a si luat, ca sa aibe cu ce sa se aleaga dupa divort. Nu fusese el un prost ca ii spusese la inceput exact cat castiga si de unde, de toate dividentele si de toate comisioanele pe care le primea? Bine ca a inteles la timp si apucase sa mai puna departe de privirile ei lacome ceva banisori. Si luase si terenul ala pe numele maica-sii. Acum valoreaza o mica avere. Si atunci ce scandal monstruos a mai fost, cand a aflat Cruela ca el ii daduse maica-sii banii pentru achizitionarea terenului. Saraca mama, cat indurase ea privirile rautacioase ale nurorii ei, si nu a scos o vorba amarata. Nu a recunoscut niciodata ca de fapt era terenul lui si ca el l-a pus pe numele ei ca sa nu se atinga lacoma aia de el. Spunea intr-una ca “tot voua o sa vi-l las mai mama, dupa ce m-oi duce eu...”. De parca mai statea el cu hrapareata asta.
S-a ridicat in picioare:
- Domnule judecator, am aici chitanta care atesta ca eu am cumparat tabloul...

Pus in fata unei situatii asemanatoare de catre partenera sa, Petre a raspuns cu acelasi comportament pe care l-a blamat: cont secret. A facut aceeasi alegere: sa nu impartaseasca. Sa nu aibe incredere. Sa se inarmeze. Este greu sa dormim linistiti intr-un pat cu un om care tine sub pijama un cutit.
Poate ca Petre chiar a fost bine intentionat la inceputul relatiei lor. Dar trauma ei emotionala, incercarea ei de a evita sa ramana in strada cu un copil, asa cum a patit mama ei, a adus-o exact in situatia respectiva. “Boul de ta-su”, asa cum il numeste Petre pe tatal sotiei lui, este omul in care s-a transformat el astazi. Un rau atrage un altul, acesta mai aduna unul si lantul suferintelor nu se mai termina.
Daca Petre ar fi riscat sa-i inteleaga rana Sarei si sa o lase sa-si asigure un “back-up” fara a-i raspunde cu aceeasi moneda, poate ca ea ar fi depasit lipsa de incredere in barbati si nu s-ar fi ajuns prin atat de multe certuri la asemenea deznodamant. Cel care, intr-o situatie data este mai putin traumatizat, este adultul. Doar el poate in criza respectiva sa solutioneze diferendele. Nu putem avea pretentia de la cel ranit sa-si invinga teama, desi teama lui l-a facut sa plateasca cu dezamagire pe un nevinovat.
Luati-o asa: cel care sufera pentru ca partenerul l-a mintit sau l-a inselat, este cel care poate dezamorsa bomba. Da, e adevarat, vi se pare nefiresc, dar tot cel care sufera este cel care trebuie sa dea. Pentru ca ceea ce trebuie sa dea este iertare si intelegere. Nu poate ierta cel care loveste, doar cel care a fost lovit. Din aceasta cauza funia problemelor noastre incepe prin faptul ca la un moment dat nu vrem sa dam. Doar daca dam primii, nu in conditiile ideale ale unui schimb dublu-avantajos, ci atunci cand celalalt ne-a luat ceva, doar asa putem ajunge sa reparam traumele celui de langa noi si ulterior sa ni le repare si el pe ale noastre.
Este usor sa iubim oamenii care ne iubesc. Orice om, oricat ar fi de prost sau de desptept, de bine intentionat sau de rau intentionat, poate sa faca asta. N-o sa scuipam niciodata in fata o persoana care ne face declaratii de dragoste. N-o sa lovim niciodata o fiinta cand ne linge mana. Doar daca avem probleme grave la cap. In rest, noi toti oamenii “normali” placem oamenii care ne plac pe noi, iubim oamenii care ne iubesc, antipatizam oamenii care ne antipatizeaza. Ati observat desigur ca antipatia este intotdeauna reciproca. Dar a face o opera de arta din viata noastra, a deveni artisti ai propriei noastre realitati nu presupune sa fim doar oameni “normali”. Trebuie sa fim capabili de a domoli stihiile care zac in cei din jurul nostru, de a incerca sa imblanzim bestiile din noi, de a pune balsam peste sufletele zbuciumate.
Daca un copil face o criza de isterie intr-un supermarket, credeti ca il veti linisti daca incepeti si dumneavoastra sa va tavaliti pe jos si sa urlati ca din gura de sarpe, profitand de faptul ca vocea dumneavoastra este mai puternica si poate sa o acopere pe a lui? Incercati daca nu ma credeti! Desi se va opri o clipa uimit de reactia dumneavoastra, va incepe sa tipe cu forte proaspete odata trecuta surpriza. Incercati!